WC-uri de pe autostradă închise pentru că nu are cine să le cureţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Autostrada Timişoara - Lugoj rămâne cu un singur spaţiu de servicii disponibil, în zona Topolovăţu Mare
Autostrada Timişoara - Lugoj rămâne cu un singur spaţiu de servicii disponibil, în zona Topolovăţu Mare

Toaletele din parcările aflate pe autostrada Timişoara – Lugoj, în zona Recaş, se închid după ce contractul cu firma care se ocupa de întreţinere a expirat. Potrivit Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara, noul contract a fost contestat, iar până la soluţionarea litigiului toaletele de la km 481+625 rămân închise.

„Începând din luna aprilie, toaletele din spaţiile de servicii de pe Autostrada A1 Timişoara - Lugoj, lotul 2, km 481+625, calea 1 şi calea 2, în apropiere de Recaş, vor fi închise, ca urmare a expirării contractului existent. Deşi procedura de licitaţie a fost realizată în timp util, iar contractul a fost atribuit, rezultatul procedurii a fost contestat la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Sperăm ca procedura să se finalizeze cât mai curând”, anunţă reprezentanţii DRDP Timişoara printr-un comunicat de presă.

Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara au mai arătat că pe autostrada Timişoara – Lugoj sunt funcţionale toaletele din zona Topolovăţu Mare. Nici acolo nu este firmă care să asigure curăţenia, serviciile fiind realizate în regie proprie de către DRDP Timişoara. „Pe întreg sectorul de autostradă Cunţa – Nădlac rămân deschise, de la 1 aprilie, următoarele spaţii de servicii: Pianu – km 316+560, Traian Vuia – km 446+890, Topolovăţu Mare – km 471+856, Pecica – km 558+618, Punctul de trecere a frontierei Nădlac II – km 583+888. Pentru evitarea unor situaţii neplăcute, rugăm participanţii la trafic să apeleze şi la spaţiile de servicii situate în apropierea nodurilor de circulaţie de pe autostradă: la Sebeş, Lancrăm – spre Alba Iulia, Orăştie – spre Cugir, Pecica – spre Arad”, se mai arată în comunicatul DRDP Timişoara.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite