VIDEO Revolution Festival aduce la Timişoara: Sabaton, Noisia, Dubioza Kolektiv, DJ Fresh şi Modestep

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Creatorii Festivalului EXIT din Serbia şi ai Festivalului Sea Dance din Muntenegru au anunţat programul evenimentului Revolution Festival, care va avea loc între 30-31 mai, la Muzeul Satului.

Revolution Festival doreşte să aducă aprope de public parte din vibe-ul şi atmosfera EXIT şi Sea Dance, care au devenit faimoase în întreaga lume! La Timişoara a decis să facă „revolutie” şarmantul DJ Fresh! Acesta va prezenta în faţa publicului hituri de drum and bass şi dubstep, piese ce au ocupat, pentru prima oară în istorie, locul întâi în topurile muzicale din Marea Britanie. 

Printre acestea se numără piese cu peste 100 de milioane de vizualizări, precum „Louder” şi „Hot Right Now”, care au cucerit lumea în urmă cu doar câţiva ani. 

Având şi o nominalizare la un BRIT Award, artistul are toate şansele să dea viaţă uneia dintre cele mai fierbinţi petreceri care s-a dat vreodată în această parte a ţării. 

Noisia, trioul electronic din Olanda, se alătură evenimentului cu un sound de drum and bass, dubstep, breakbeat şi house, care se regăseşte în hiturile „Machine Gun”, „Tommy’s Theme”, „Shellshock” şi multe altele. 

Sabaton, una dintre cele mai influente trupe de heavy metal din Suedia, va participa şi ea la eveniment, aducând cu sine şi melodii precum „Carolus Rex”, „Uprising”, „Primo Victoria”, „GottmitUns”, „Panzerkampf” şi multe altele. 

Majoritatea pieselor grupului sunt inspirate de războaie şi conflicte, fapt ce rezultă în prestaţii live epice, greu de uitat. 

Zburând direct de la Londra, aterizează Modestep, un combo de dubstep şi electronic rock, cunoscut pentru hituri ca „Feel Good”, „Sunlight”, „To the Stars” sau „Show Me a Sign”. DJ Marky ft. Stamina MC vin din Brazilia, iar la Timişoara vor încinge atmosfera cu ajutorul unor melodii de succes precum „LK – Carolina Carol Bela” sau „Só Tinha Que Ser Com Você”. 

Cea mai solicitată trupă din Balcani, Dubioza Kolektiv, va urca şi ea pe scenă. O adevărată senzaţie de rap, reggae şi ska,  formaţia din Bosnia a fost declarată de către Manu Chao cea mai bună trupă din Europa. Din prestaţia ei nu vor lipsi hituri precum „U.S.A” şi „No Escape from Balkan”. 

Lineup-ul festivalului este completat de Eyesburn, Partibrejkers, Implant pentru refuz, DJ Mighty Boogie şi mulţi alţi artişti şi DJ atât locali, cât şi internaţionali.



Biletele se găsesc în reţelele www.eventim.ro şi www.myticket.ro, de vineri, 8 mai. Pentru o perioadă limitată, preţul unui bilet este de 49 de lei. După ce biletele „early-bird” sunt epuizate, preţul va creşte la 69 de lei. 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite