VIDEO Imagini spectaculoase, la Timişoara. Ritual al gărzii de onoare a armatei imperiale, reluat după 300 de ani

VIDEO Imagini spectaculoase, la Timişoara. Ritual al gărzii de onoare a armatei imperiale, reluat după 300 de ani

Schimb de gardă, în Piaţa Unirii din Timişoara FOTO Facebook/Lupu Clement

Schimbul de gardă, aşa cum se realiza el până în urmă cu 300 de ani, pe vremea armatei imperiale, a fost reluat la Timişoara. Evenimentul va avea loc săptămânal.

Un eveniment spectaculos a avut loc sâmbătă seara în Piaţa Unirii din centrul Timişoarei. Aici a avut loc primul schimb de gardă după 300 de ani de când s-a renunţat la acest ritual. Soldaţi îmbrăcaţi în ţinute de gală, specifice armatei imperiale, arme din vremea Imperiului Habsburgic, tobe şi o salvă de tun. Acestea au fost punctele de atracţie ale schimbului de gardă care a implicat zeci de soldaţi.

Evenimentul la care au asistat peste 1.000 de timişoreni şi turişti a fost realizat de Asociaţia Eugenio de Savoya, cu sprijinul fabricii de bere Timişoreana, care împlineşte în acest an 300 de ani de existenţă. Schimbul de gardă din Cetate va deveni o obişnuinţă la Timişoara, evenimentul fiind programat să aibă loc în fiecare sâmbătă.  

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările