Ştefan Popa Popa’s duce scandalul declaraţiilor despre olteni în justiţie VIDEO

Ştefan Popa Popa’s duce scandalul declaraţiilor despre olteni în justiţie VIDEO

Ştefan Popa Popa'a contestă în instanţă o hotărâre a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării

Unul dintre cei mai importanţi oameni de cultură din România, caricaturistul Ştefan Popa Popa’s, declarat şi ambasador cultural al Timişoarei, a contestat în istanţă o hotărâre prin care CNCD l-a sancţionat cu avertisment pentru că, într-o emisiune televizată, a lansat un atac dur la adresa oltenilor stabiliţi în Timişoara.

Ştiri pe aceeaşi temă

Caricaturistul Ştefan Popa Popa’s a declanşat în vara anului 2019 un scandal naţional după ce a declarat, într-o emisiune televizată că în Timişoara „au venit ciurucurile din Oltenia”. În aceeaşi emisiune, Popa’a a declarat căTimişoara este invadată de olteni”. „Pe stradă se juca copilul sârb, cu copilul maghiar şi toţi ştiau patru limbi în Timişoara. Acum, toată lumea vorbeşte fusei, mă dusei”, a mai spus Popa’s în emisiunea de la Tele Europa Nova.

În urma acestor declaraţii, deputatul Gigel Ştirbu, preşedinte al Comisiei de Cultură din Camera Deputaţilor, l-a reclamat la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării. În martie 2020, CNCD l-a sancţionat pe Popa’s cu avertisment. Prin aceeaşi hotărâre, caricaturistul a obligat să publice în presa locală din Timişoara rezumatul hotărârii. De asemenea, artisului i s-a recomandat ca „pe viitor să evite formulările care încalcă dreptul la demnitate”. 



Popa’a a dat în judecată Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării

Printr-un proces deschis în 11 iunie 2020, la Tribunalul Bucureşti, Popa’s a dat în judecată CNCD, cerând anularea hotărârii prin care s-a constat că declaraţiile sale au fost discriminatorii. Artistul arată în proces că afirmaţiile sale s-au încadrat în limita libertăţii de exprimare garantată de Constituţie şi de CEDO.

„Presupusa afirmaţie «oltenii veniţi în Timişoara au stricat oraşul» nu a fost niciodată pronunţată: in cadrul discuţiei, am afirmat ca in ultimii ani, Timişoara a devenit un oras cosmopolit tinand cont de diversitatea culturala a oraşului in care mai puţin de jumătate este reprezentat de timişoreni, ca publicul Timişoarei s-a schimbat si ca nu publicul trebuie sa cizeleze cultura, ci cultura trebuie sa influenţeze publicul”, a arată Ştefan Popa Popa’s în procesul deschis la Tribunalul Bucureşti.

În acelaşi proces, caricaturistul a arătat că „mesajul transmis a fost acela ca în Timişoara s-au stabilit populaţii din diverse regiuni, însă în mare parte nu au venit «oamenii ca lumea», care au produs un dezechilibru cultural”.

„Chiar în timpul emisiunii, subsemnatul am precizat că şi din Oltenia au venit oameni valoroşi, care si-au adus contribuţia la cultura Timişoarei, arătând că nu desconsider oltenii, eu însumi având această origine, însă mulţi dintre aceştia au afectat echilibrul cultural al Timişoarei”, a mai arătat Popa’s.

Caricaturistul a mai arătat că „afirmaţiile sale nu au vizat strict persoanele originare din Oltenia, care s-au stabilit în Timişoara, ci punctual pe cele care au un comportament contrar educaţiei elementare şi bunului-simţ, aspecte constatate personal in diversele ocazii si evenimente la care a participat”.

„A ajunge la constatarea personal că în Timişoara oltenii sunt veniţi într-un număr mare nu poate fi interpretată drept o contravenţie, o faptă discriminatorie, este un fapt real, un aspect de notorietate constatat în cele mai mici detalii ale vieţii cotidiene”, a mai arătat artistul.

Tribunalul Bucureşti nu a pronunţat o hotărâre, declinându-şi competenţa de soluţionare a dosarului în favoarea Curţii de Apel Timişoara, unde e programat un prim termen în 25 noiembrie.

Vă recomandăm să citiţi şi: 

Mesajul biroului de presa al lui Ştefan Popa Popa’s, după conflictul cu oltenii: „Are un respect aparte pentru reprezentanţii acestei regiuni“ 

Ce vor să-i facă oltenii lui Ştefan Popa Popa's după ce i-a făcut „ciurucuri“

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările