Un jucător de padel a murit pe teren. Turneul din localitatea timişeană Ghiroda a fost suspendat

Un jucător de padel a murit pe teren. Turneul din localitatea timişeană Ghiroda a fost suspendat

FOTO CSC Ghiroda şi Giarmata Vii

Nicuşor Budea, antrenor şi tenis şi badminton, a participat, sâmbătă, la Ghiroda Padel Tour, o competiţie rezervată amatorilor şi organizată cu scop caritabil.

Ştiri pe aceeaşi temă

Nicuşor Budea a suferit un atac de cord în timpul unui meci desfăşurat, sâmbătă, la Ghiroda (judeţul Timiş). Din nefericire, medicii nu au putut să-i salveze viaţa.

“Dragii nostri. Suntem profund îndureraţi să vă anunţam că am suspendat turneul de padel, deoarece în ultimul minut al finalei noastre, domnul Budea Nicuşor, antrenorul nostru de tenis şi badminton, a ales să câştige finala în ceruri. A plecat cu paleta de padel în mână. Tenisul a fost pasiunea lui. Nicuşor, eşti finalistul nostru. Drum lin!”, au transmis organizatorii, printr-un mesaj postat pe pagina de Facebook a clubului CSC Ghiroda şi Giarmata Vii.

Turneul de la Ghiroda a fost organizat pentru ajutorarea lui Flavius Duluţă, un tânăr de 23 de ani, care a suferit un grav accident rutier şi având o dublă fractură de coloană. Operaţia şi recuperarea implica costuri ridicate, astfel că ghirodenii au decis să-l sprijine financiar. S-au pus în vânzare şi tricouri cu mesajul “Mişcare pentru Flavius”.

Padel este un sport extrem de popular în Spania, dar care începe să prindă şi la noi în ţară, acolo unde au fost construite terenuri.

Terenul de padel seamănă cu cel de tenis, însă este mai mic (10/20 metri), este înconjurat în partea din spate de pereţi de sticlă, ceea ce înseamnă că se joacă cu „pereţi”. Se joacă mereu în perechi, iar regulile la punctaj sunt aceleaşi ca la tenis. Se joacă cu o rachetă solidă, nu are corzi. Este din spumă. Mingile sunt puţin mai mici decât cele de tenis.

Vă mai recomandăm:

FOTO Padel, un sport extrem de popular în Spania, se poate juca şi la Timişoara. Au fost inaugurate primele terenuri din vestul României

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările