Societatea civilă a tras semnalul de alarmă din cauza nerespectării legii transparenței de către autorități

Societatea civilă a tras semnalul de alarmă din cauza nerespectării legii transparenței de către autorități

FOTO: Societatea civilă spune că transparența decizională e respectată doar în jumătate din cazuri la Primărie

Modul în care administrațiile locale și județene informează cetățenii, privind problemele de interes public sau a proiectelor de acte normative, a fost monitorizat de reprezentanți ai societății civile. Aceștia au atras atenția asupra faptului că deciziile administrative se iau fără a fi luate în considerare și părerile cetățenilor.

Potrivit studiilor, prezentate la Timișoara de Asociația „Academia de Advocacy”, problemele de transparență sunt întâlnite mai mult la nivelul primăriei și mai puțin la cel al consiliului județean. Legea aflată în atenția „Coaliției 52”, numele mișcării civice naționale, este cea care a dat și denumirea organizației: Legea 52 din 2003, privind transparența decizională în administrația publică.

Conform cifrelor oferite de asociația amintită, prevederile acestei legi sunt respectate în circa jumătate din cazuri la nivelul Primăriei Timișoara, în timp ce la Consiliul Județean Timiș în 75 la sută din cazuri. Membrii Academiei de Advocacy spun că, practic, acest lucru înseamnă că actele normative sunt duse la îndeplinire după planul inițial al aleșilor locali, fără a se lua în considerare părerea cetățenilor, dezbaterile și audierile publice fiind realizate doar „de ochii lumii”.

La nivel național, din cele 55 de primării monitorizate, mai puțin de jumătate respectă prevederile Legii 52 din 2003. Situația este mai gravă în privința instituțiilor județene, unde doar trei din 41 respectă normele de transparență decizională. Problemele sunt întâlnite și în 80 la sută dintre ministere.

Ca soluții, societatea civilă propune introducerea în lege a unor sancțiuni direct și imediat aplicabile conducătorilor autorităților publice pentru nerespectarea legii, cât și a unor termene rezonabile de dialog și reguli pentru desfășurarea acestuia. În 17 februarie va avea loc o întâlnire la care vor fi invitați parlamentarii de Timiș, cărora le va fi solicitat sprijinul pentru modificarea legii.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: