Sentinţă finală în cazul unui interlop care s-a dus în spital peste un rival şi l-a ameninţat că îi scoate inima şi i-o dă mamei sale

Sentinţă finală în cazul unui interlop care s-a dus în spital peste un rival şi l-a ameninţat că îi scoate inima şi i-o dă mamei sale

Lucian Boncu FOTO pressalert.ro

Curtea de Apel Timişoara a emis sentinţa finală într-un dosar de ameninţare în care un interlop din Timişoara a fost trimis în judecată, fiind acuzat că l-a ameninţat pe un rival aflat în spital că îi scoate inima.

Ştiri pe aceeaşi temă

Curtea de Apel Timişoara a emis miercuri sentinţa finală în dosarul de ameninţare în care Lucian Boncu, un interlop din Timişoara implicat în mai multe scandaluri petrecute în oraş, a fost trimis în judecată, fiind acuzat că şi-a ameninţat un rival aflat în spital. Incidentul a avut loc în 29 iunie 2016. Adrian Taloş, un rival al lui Boncu, se afla în spital ca urmare a unui scandal între interlopi petrecut cu o zi înainte după un proces în care Taloş a depus mărturie.

Internat la Secţia de Chirurgie a Spitalului Municipal, Taloş a fost vizitat în salon de Lucian Boncu, care i-a dus rivalului său un buchet de flori decorat cu ornamente funerare. Colegul de salon al lui Taloş a depus mărturie în care a arătat că Lucian Boncu şi-a ameninţat rivalul că îi scoate inima şi i-o dă mamei sale. Aflată şi ea în salon, femeia a confirmat incidentul.

În urma procesului judecat în primă instanţă la Judecătoria Timişoara, Boncu a fost condamnat la trei luni de închisoare cu suspendare cu amânarea aplicării pedepsei. Totodată, Judecătoria Timişoara l-a obligat pe Boncu să îi achite rivalului său suma de 1.000 de lei daune morale. Curtea de Apel Timişoara a menţinut pedeapsa, majorând doar daunele morale de la 1.000 la 5.000 de lei.

Boncu, un tovarăş al unui „greu” din Primăria Timişoara

Lucian Boncu este un apropiat al lui Ionuţ Nasleu, fost senator şi PRM şi fost vicepreşedinte al ANRP, actual consilier personal al primarului Nicolae Robu. Potrivit pressalert.ro, Nasleu a fost fotografiat la chefuri alături de Boncu. „Din păcate sau din fericire, eu nu am pedigree, sunt copil de ţăran. Am prietenii de 20 de ani cu oameni care nu ştiam ce o să ajungă. Eu nu mă dezic de oameni. Am fost la zile de naştere. Faptul că îi ştiu, niciodată nu ştiu în ce sunt implicaţi. Nu mă interesează. N-am greşit cu nimic, am fost invitat. Tu, dacă ai prieteni din copilărie, ştii ce o să ajungă?”, a explicat Nasleu pentru pressalert.ro prietenia cu Boncu.

 

citeste totul despre: