Semnal de alarmă tras de medicii: Pacienţii cu cancer pulmonar se prezintă la spital într-un stadiu avansat al bolii

Semnal de alarmă tras de medicii: Pacienţii cu cancer pulmonar se prezintă la spital într-un stadiu avansat al bolii

Aparat performant pentru depistarea cancerului pulmonar

Pentru stabilirea unui diagnostic cert este adesea necesară realizarea unei endoscopii bronşice cu biopsie. Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara deţine unul dintre cele mai performante aparate pentru realizarea unei astfel de investigaţii.

Specialiştii Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeş Timişoara spun că, de multe ori, neoplasmul bronho-pulmonar cu care se prezintă bolnavii în unitatea sanitară nu mai permite decât un tratament paliativ. De aceea, pneumologii susţin că este important că pacienţii să se prezinte pentru consult de specialitate încă de la primele simptome astfel încât această patologie să poată fi diagnosticată în stadii incipiente şi să permită administrarea unui tratament curativ. 
 
“Vorbim de pacienţii care tuşesc de mai mult de trei săptămâni, care au o scădere ponderală accentuată sau hemoptizie (spută cu sânge). Pacientul este internat pentru a putea realiza investigaţii complexe în vederea stabilirii unui diagnostic”, a spus Emanuela Tudorache, medic specialist penumolog, atestat în endoscopie bronşică. 
 
Pentru stabilirea unui diagnostic cert este adesea necesară realizarea unei endoscopii bronşice cu biopsie. Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara deţine unul dintre cele mai performante aparate pentru realizarea unei astfel de investigaţii.  

Emanuela Tudorache, medic specialist penumolog, atestat în endoscopie bronşică
 
În momentul de faţă există o colaborare cu un laborator de anatomie patologică din Oradea. Probele prelevate de la pacienţi pot fi trimise unui anatomopatolog specializat în cancer pulmonar, care, prin intermediul unor teste de imunohistochimie şi a unor teste genetice, poate realiza un diagnostic de precizie. 
 
“Avem mai multe tipuri de celule maligne (canceroase) iar pentru identificarea acestora se folosesc o serie de teste speciale, de imunohistochimie. În plus, prin intermediul unor teste genetice, oncologul poate stabili care este tipul de tratament cel mai indicat pentru fiecare caz în parte. Un alt avantaj este acela că, aceste investigaţii sunt gratuite iar rezultatele biopsiei le primim între 5 şi 10 zile. În funcţie de tipul celulei şi de stadiul bolii, putem vorbi fie de o intervenţie chirurgicală, pe care o realizează chirurgii noştri, fie de administrarea de chimioterapie sau radioterapie, terapie ţintită, imunoterapie, fie, în cazurile cele mai avansate, de terapii paliative. Este foarte important să ştim tipul celulei maligne pentru că în funcţie de această se administrează tratamentul care poate ajunge şi la 7000 de euro pe lună”, mai spune Emanuela Tudorache. 
 
Cancerul pulmonar este, în Europa, al doilea cel mai răspândit tip de cancer. Majoritatea neoplaziilor pulmonare sunt diagnosticate la pacienţi cu vârstă de peste 65 de ani. Cancerul pulmonar provoacă peste 1,6 milioane de decese în fiecare an. Rata de supravieţuire la 5 ani este de sub 20%. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările