Povestea lui Cher Ami, porumbelul care a salvat vieţile a 197 de oameni. A rămas fără picior, prins sub o ploaie de gloanţe

Povestea lui Cher Ami, porumbelul care a salvat vieţile a 197 de oameni. A rămas fără picior, prins sub o ploaie de gloanţe

Cher Ami

Porumbeii voiajori fac parte dintr-o specia “Columba livia domestica”. Pot învăţa să ajungă dintr-un loc în altul, chiar dacă au de străbătut distanţe foarte lungi.

Ştiri pe aceeaşi temă

Expoziţia “Evoluţia mijloacelor de transport şi de transmitere a mesajelor poştale”, de la Bastionul Theresia din Timişoara, un eveniment în premieră naţională, prezintă şi povestea unui porumbel. Şi asta pentru că în trecut, prin intermediul lor se puteau trimite mesaje într-un timp scurt. Din acest motiv sunt numiţi şi „porumbei poştaşi”.
 
“Şi astăzi porumbeii poştaşi se folosesc la scară largă. Ultimul porumbel s-a vândut la Bruxelles, de un columbofil din Republica Moldova, a costat 450.000 de euro. Ei merg pe câmpurile magnetice ale pământului, nu greşesc destinaţia niciodată. Au fost utilizaţi şi în cele două războaie mondiale. Au fost folosiţi în spionaj, în armată”, a spus Caius Lăzărescu, care a lucrat lucrat vreme de 41 de ani la Poşta Română, organizatorul expoziţiei. 
 
Acesta a prezentat povestea celebrului porumbel Cher Ami, declarat erou. “În primul Război Mondial, două unităţi din armata americană, aflate în Franţa, au ajuns să tragă una în cealaltă, într-o confruntare cu nemţii. A fost trimis un porumbel să ducă un mesaj pentru a lămuri eroarea de strategie. A plecat de la una dintre unităţi, dar germanii au început să tragă după el. A zburat 25 de minute prin ploaia de gloanţe şi a ajuns la cealaltă unitate cu o rană în piept, cu piciorul găurit, atârnat, fără un ochi. Dar a dus bileţelul şi a salvat viaţa a 197 de soldaţi. A fost decorat pentru meritele sale. A mai trăit un an, iar când a murit a fost împăiat şi se află şi azi într-un muzeu din America”, a mai povestit Caius Lăzărescu. 

 
Mesajul de ajutor, pus într-o cutiuţă de metal, era fixat chiar pe piciorul rupt, care atârna de tendon.  
 
“Suntem de-a lungul drumului, paralel cu 276,4. Propria noastră artilerie execută un baraj de foc direct spre noi. Pentru numele lui Dumnezeu, opriţi-l!”, era mesajul dus de porumbelul Cher Ami.
 
Pasărea a primit îngrijiri medicale şi i-a fost cioplit din lemn un picior, care să-l înlocuiască pe cel rupt.
 
 
Armata franceză i-a acordat lui Cher Ami medalia “Croix de guerre”. 

Cher Ami a murit în 13 iunie 1919, iar în 1931 a fost decorat în America cu cea mai importantă medalie care se oferă păsărilor.
 
Porumbeii voiajori fac parte din specia “Columba livia domestica”. Pot învăţa să ajungă dintr-un loc în altul, char dacă au de străbătut distanţe foarte lungi. 
 
 
Astăzi, creşterea porumbeilor voiajori este un hobby. Cei mai pasionaţi sunt germanii, belgienii, britanicii, olandezii şi francezii, însă şi în România sunt numeroşi crescători de porumbei voiajori. 

 
Conform specialiştilor, porumbeii voiajori pot zbura cu viteză mare datorită configuraţiei corpului: au oase uşoare, iar muşchii de la piept sunt foarte dezvoltaţi. Unii cercetători sunt de părere că există o legătură cu magnetismul pământului, alţii cred că performenţele lor se datorează unor nervi speciali de la nivelul ciocului. Mai există specialişti care susţin că păsările ajung acasă de la distanţe mari folosindu-se de miros. 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: