Paştele singurului creştin ortodox de pe Himalaya. Nu a lipsit „platoaşul” cu brânză, ceapă, slănină şi cârnaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Horia Colibăşanu a desenat un dinozaur pe oul de Paşte
Horia Colibăşanu a desenat un dinozaur pe oul de Paşte

Alpinistul Horia Colibăşanu petrece Paştele departe de casă, pe muntele Himalaya. Acesta a sărbătorit alături de alpiniştii care se află în expediţie.

Timişoreanul Horia Colibăşanu, plecat în expediţia de cucerire a vârfului Manaslu (8.163 metri), folosind un traseu virgin, pe care nimeni nu l-a mai străbătut, se bucură de sărbătorile Paştelui. Alpinistul susţine că este singurul creştin ortodox de pe Himalaya. Asta nu l-a împiedicat să sărbătorească cum se cuvine.

Masa de Paşti a fost luată la Samagaun, o aşezare aflată pe Himalaya, în Nepal. Pe lângă oul fiert, Horia Colibăşanu şi colegii săi alpinişti au avut parte de “platouaşul” cu slănină, cârnaţi, brânză şi ceapă.     

Horia Colibăşanu şi partenerul său de căţărare, slovacul Peter Hamor, a ajuns în tabăra de bază în 14 aprilie, când au echipat ruta spre tabăra superioară. Potrivit informaţiilor transmise atunci prin telefonul cu satelit, pe Manaslu ningea uşor şi era ceaţă. 

În data de 27 aprilie, Colibăşanu a urcat până aproape de Tabăra 2 (6.400 metri), pentru a echipa şi această rută. „Este o porţiune tehnică, cu multe zone de căţărare pe gheaţă. Vremea nu este însă bună: ceaţa şi ninsoarea îngreunează vizibilitatea. Echipa aşteaptă în tabăra de bază condiţii mai bune pentru a avansa spre vârf”, transmitea alpinistul timişorean.

Paştele lui Colibăşanu
Paştele lui Colibăşanu



Citeşte şi:

Stomatologul-alpinist pleacă din nou pe Himalaya. Horia Colibăşanu va urca pe o rută „virgină“: „Ar fi cea mai bună performanţă a mea


EXCLUSIV Ce duce cu el un alpinist la peste 8.000 de metri altitudine. Horia Colibăşanu pregăteşte bagajul pentru expediţia din Himalaya

Coborâre extremă cu schiurile de la 8.000 de metri pentru medicul stomatolog din Timişoara

INTERVIU Adrenalină cu cel mai mai bun alpinist român al momentului: Horia Colibăşanu. La Babele l-au alergat urşii, la Pamplona, taurii

FOTO Alpinistul Horia Colibăşanu, după ratarea obiectivului Everest 2014: “Aveam de ales între păstrarea degetelor şi cucerirea vârfului”

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite