Participanţii la un priveghi, sancţionaţi pentru că au tulburat liniştea, în miez de noapte. Oamenii: „Aşa este tradiţia“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Duba Poliţiei Locale Timişoara
Duba Poliţiei Locale Timişoara

Organizatorul a fost sancţionat iniţial cu 1.500 lei. După plecarea poliţiştilor, priveghiul a continuat din nou cu muzica dată tare. A doua amendă a fost de 3.000 de lei.

Poliţiştii locali din cadrul Compartimentului Intervenţie Rapidă s-au deplasat miercuri seară, 8 iunie, în jurul orei 22.30, pe strada Progresul din Timişoara, unde s-a reclamat faptul că se tulbură liniştea publică, prin muzică la intensitate ridicată. 

La faţa locului, s-a constatat că avea loc un priveghi, la care participau aproximativ o sută de persoane şi la care familia a pus muzică deranjând astfel locuitorii din cartier, zgomotul produs fiind peste limita admisă de decibeli. 

Organizatorul a fost sancţionat conform Legii 61/1991 republicată cu 1.500 lei.

Două ore mai târziu, poliţiştii locali au revenit la locaţie deoarece s-a semnalat că muzica a fost dată din nou mai tare, producând disconfort vecinilor. 

S-a luat din nou măsura sancţionării contravenţionale, de această dată cu 3.000 de lei. Persoana sancţionată a motivat că a dat muzica la maxim pentru că “aşa este tradiţia”. 
 

„Poliţiştii locali atrag atenţia că vor lua măsurile legale ori de câte ori se constată încălcarea legislaţiei în vigoare, indiferent de evenimentul care are loc, dacă prin zgomotul produs sunt deranjaţi cetăţenii care locuiesc în apropiere”, au transmis cei de la Poliţia Locală Timişoara.


Vă mai recomandăm să citiţi:

Poliţia Locală Timişoara are şef de la Antitero. Primarul Dominic Fritz vrea rapid rezultate de la Hajdu Attila

Tot mai mulţi şoferi transformă zona pietonală din Timişoara în şosea. Nu pot scăpa de camerele de supraveghere

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite