„Metroul“ din Timişoara nu e chiar metrou. Primarul Nicolae Robu vrea să dispară calea ferată din oraş

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liniile de cale ferată din Timişoara se pot transforma într-un bulevard
Liniile de cale ferată din Timişoara se pot transforma într-un bulevard

Nicolae Robu, primarul Timişoarei, a clarificat povestea „metroului“ din capitala Banatului, un subiect care a devenit viral în presă.

Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a dat vina pe mass-media că a prezentat defectuos aşa-numita problemă a “metroului” din Timişoara. Robu a ţinut să facă anumite precizări.

“La ora actuală, Timişoara este un oraş rupt în două de liniile de cale ferată postate pe o movilă de pământ, care îl străbat foarte aproape de centrul său. Doar cinci străpungeri ale acestei movile există - subpasajele: Jiul - Calea Circumvalaţiunii, C. Brediceanu, Gh. Lazăr, Al. I. Cuza şi Popa Şapcă - şi două treceri la nivel - E. Baader şi UMT”, susţine primarul.

Ca atare, sunt mari dificultăţi în trafic pe axa Sud-Nord, cu ambuteiaje permanente pe cele cinci artere care trec pe sub liniile de cale ferată. Mai este gălăgia făcută de trenuri în imediata vecinătate a unor zone dens populate şi, în plus, foarte aproape de centrul oraşului, aspect urât şi cvasipermanentă insalubritate în apropierea centrului oraşului şi ţinerea blocată a unei fâşii de teren de opt kilometri lungime şi 60-80 metri lăţime, situată în centrul oraşului, cu orientarea Est (Nord-Est) - Vest, care, altfel, s-ar putea constitui într-un bulevard ultramodern, cu toate beneficiile derivate.

Viziune pentru 2030

Nicolae Robu doreşte să scoată traficul CFR din oraş. Este vorba însă de un proiect mai amplu alcătuit de Institutul Fraunhofer din Germania, Primăria Timişoara şi Universitatea Politehnică, ca viziune de dezvoltare a oraşului pentru 2030.

“Consider că liniile de cale ferată trebuie să dispară din poziţia actuală. Sunt trei soluţii: ducerea liniilor de cale ferată în afara oraşului, ridicarea liniilor de cale ferată pe estacadă sau ducerea liniilor de cale ferată în subteran. Ducerea liniilor de cale ferată în afara oraşului reprezintă soluţia cea mai simplă din punct de vedere tehnic şi, probabil, cea mai puţin costisitoare (a se avea în vedere, totuşi, că se impun exproprieri etc.). În plus, ceea ce acum înseamnă "în afara oraşului", peste un număr de ani va fi în interiorul oraşului (poziţia actuală a liniilor era cu câteva zeci de ani în urmă în afara oraşului, iar acum... e centrală!). Şi asta cu atât mai mult cu cât există deja o viziune de dezvoltare integrată Timişoara-Arad, susţinută de un studiu al Băncii Mondiale”, a explicat Robu.

Nicolae Robu susţine că obiectivul “metroului” nu a fost nicio clipă un scop în sine şi nici nu a făcut obiectul unei promisiuni electorale.

“Ridicarea liniilor de cale ferată pe estacadă este o soluţie care nu se potriveşte de niciun fel Timişoarei, din punct de vedere arhitectural. În plus, dezavantajele doi şi patru ale situaţiei actuale sunt inerente şi acestei soluţii. Ducerea liniilor de cale ferată în subteran este o soluţie care, după spusele unor arhitecţi importanţi (n.n. -din Barcelona), pare a fi soluţia cea mai bună pe termen lung. Ea este mai costisitoare decât celelalte şi mai dificil de implementat, dar beneficiile sale -se pretinde- o recomandă în raport cu celelalte soluţii, dacă se găsesc resursele financiare pe care le incumbă: disponibilizează terenul de circa opt kilometri lungime în vederea realizării unui bulevard ultramodern, practic incident centrului istoric (!), cu toate beneficiile derivate. Rezolvă problema definitiv, indiferent de extinderea ulterioară a oraşului, permite, cu costuri suplimentare acceptabile, utilizarea amenajării şi pentru transportul în comun, prin prevederea unui număr de staţii, cum ar fi, cu titlu de exemplu, după bunul simţ: la Gara de Nord, Iulius Mall, la Gara de Est, Grădina Zoologică, Aeroport. Plecând de la ultima idee de mai sus, s-a ajuns la deja celebra temă a metroului din Timişoara, chiar dacă, în fapt, putem vorbi despre aşa ceva doar în subsidiar şi nu în termeni de scop în sine!”, a mai precizat Robu.

În concluzie, ce vrea Primarul Timişoarei este să scape Timişoara de prezenţa liniilor de cale ferată pe traseul actual sau cel puţin de prezenţa lor la suprafaţă!

“Dacă cu această ocazie se va crea şi oportunitatea realizării cu costuri suplimentare acceptabile a unei linii de transport în comun gen metrou, atunci, cu atât mai bine, o vom realiza!”, a adăugat în final edilul-şef.
 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite