Maşina şefului de la Arme, cumpărată de o firmă pe care poliţistul ar trebui să o verifice: „Nu e nicio infracţiune”
0Noi detalii ies la iveală în cazul şefului de la Serviciu Arme Timiş, acuzat că şi-a şantanjat şi hărţuit amanta care nu îl mai voia. Un document obţinut de „Adevărul” arată că maşina şefului de la Arme, un Renault Megane, a fost cumpărată pe o firmă care deţine un poligon de trageri pe care tocmai poliţiştii de la Arme trebuie să îl autorizeze şi să îl controleze.
Fostul şef al Poliţiei Timiş, în prezent şef al Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Timiş, Nicolae Boia, acuzat de fosta sa amantă de hărţuire şi şantaj, a fost pus oficial sub acuzare de DNA, primind calitate de suspect. Informaţii noi obţinute de „Adevărul” arată că acuzaţiile împotriva lui Boia ar putea fi extinse, maşina personală a poliţistului, pe care o are trecută şi în declaraţia de avere, fiind cumpărată, în leasing, pe numele unei firme care deţine un poligon de trageri, poligon a cărui verificare intră direct în atribuţiile poliţiştilor de la Arme.
Patronul poligonului confirmă
Potrivit mai multor surse care cunosc maşina şefului de la Arme, poliţstul circulă cu un Renault Megane cu numărul de înmatriculare VJN. De altfel, şi în declaraţia de avere a lui Nicolae Boia apare o maşină Renault Megane, cumpărată în leasing. Un document intrat în posesia „Adevărul” arată că un Renault Megane cu numărul de înmatriculare VJN a fost cumpărat în leasing de firma Sam Consulting 2016. Între timp, firma, care deţine un poligon de trageri la Chişoda, lângă Timişoara, şi-a schimbat denumirea, devenind Black Cube Solutions. Asociat şi administrator în firma care deţine poligonul de trageri, Ioan Mihoc, a confirmat pentru „Adevărul” că maşina şefului de la Arme a fost cumpărată pe firma sa.
Maşina luată pe numele firmei în semn de „prietenie”
„Maşina e înmatriculată pe Sam Consulting”, a declarat Mihoc. Acesta a mai declarat că maşina şefului de la Arme a fost cumpărată pe firma sa „în semn de prietenie”. „Şi-a plătit avansul, şi-a plătit ce a fost de plătit. Ratele se plătesc din firmă, dar participă şi el. Maşina e în continuare la el. Nu i-am cerut-o. Nu am mai discutat cu dânsul de vreo două săptămâni”, a declarat Mihoc, potrivit căruia Nicolae Boia „doreşte să o treacă (n.r.maşina) de pe societatea mea pe o altă societate”. Întrebat cum vede faptul că şeful de la Arme circulă cu o maşină cumpărată pe numele firmei pe care ar trebui să o controleze, patronul poligonului în care se pot face trageri cu arme de foc a declarat că nu s-a pus probleme să fie protejat. „Când a fost vorba de ceva, tot timpul m-au ars”, a mai declarat Mihoc.
Contactat de „Adevărul”, Nicolae Boia a refuzat să comenteze situaţia, dar nici nu a negat că maşina sa a fost cumpărată pe numele firmei lui Mihoc, susţinând că va comenta „decât la momentul oportun”. „Nu am ce să comentez. Nu e vorba de nicio infracţiune şi nu am ce să comentez. Comentez decât la momentul oportun. Nu are nicio legătură cu controlatul în firma asta şi cu nimic altceva. Ca principiu, nu are nimic. Altă întrebare dacă aveţi”, a fost reacţia şefului Serviciului Arme din cadrul Poliţiei Timiş.
Contraatacul şefului de la Arme. O înregistrare pierdută şi recuperată
După acuzaţiile de şantaj ale fostei sale amante, Nicolae Boia s-a apărat susţinând că nu a avut nicio relaţie cu femeia, făcând totul pentru a strânge informaţii despre implicarea profesoarei în fraudarea examenului de Bacalaureat din vară. De altfel, după ce acuzaţiile femeii au devenit publice, în presă a şi apărut o înregistrare în care femeia, profesoară la un liceu din Timişoara, apare discutând cu tatăl unui elev, care este chiar avocatul său, Florin Kovacs, despre cum poate fi ajutat fiul avocatului să ia BAC-ul. Întrebat de ce nu a sesizat procurorii la momentul realizării înregistrării, şeful de la Arme declarat că a pierdut înregistrarea originală şi doar recent a făcut din nou rost de ea.
„Eu recent am primit înregistrarea. O aveam doar sub formă de fişier în telefon. Din păcate, nu sunt specialist şi am pierdut-o. Nici nu aveam cum să o folosesc. Ea trebuia să meargă în forma efectiv originală. Am reuşit să o recuperez. Nu s-a băgat nimic (n.red. program spy) în telefonul doamnei respective. Organele abilitate să îşi facă datoria. Sunt nişte indicii de corupţie. Eu nu pot să închid ochii. Poate să fie mama, tata, oricine”, a declarat Nicolae Boia.
Avocatul Florin Kovacs nu a dorit să comenteze înregistrarea la care face referire Nicolae Boia. „Nu doresc să comentez compilaţiile de şantaj ale interlopului în uniformă. Cer publicarea înregistrărilor de la BAC-ul fiului meu şi expertizarea lucrărilor lui”, a declarat avocatul Kovacs.