INTERVIU Alpinistul Horia Colibăşanu se află pe Himalaya, în drum spre Everest: „Mereu mă pregătesc mai mult pentru coborâre decât pentru urcare“
0Alpinistul timişorean Horia Colibăşanu se află deja de câteva zile în Nepal, unde pregăteşte cucerirea celui mai înalt vârf din lume, Everestul, aflat la 8.848 de metri.
Expediţia în Himalaya se derulează în mai multe etape. După câteva zile petrecute în Kathmandu, Horia Colibăşanu a pornit pe munte, respectiv la tabăra de bază, aflată la 5.000 metri. Va urca apoi în tabăra de bază avansată, la 6.400 metri, unde va sta cel mai mult pentru aclimatizare şi antrenamente. Periodic, pentru refacerea organismului, va mai coborî în tabăra de bază. Ziua de vârf, în funcţie de prognoza meteo, este programată în a doua jumătate a lunii mai.
Adevărul: Ai răma dator cu Everestul, pentru că în 2014 te-ai întors cu o nereuşită. Ce s-a întâmplat atunci?
Horia Colibăşanu: În 2014 nu am ajuns până pe vârf, am ajuns până la 7.800. Pare o înălţime, dar pentru noi nu înseamnă mai nimic. Eram la distanţă foarte mare de a atunge vârful. Mai aveam de muncă până pe vârf. Dar am primit o prognoză de vânt foarte puternic şi mi-am dat seama că nu are rost să încercăm. Am fi riscat foarte mult să avem degereturi la mâini. La -30 de grade, cu aer o treime oxigen, nu te mai poţi încălzi. Eu nu vreau să risc, nu merită să rişti atât de mult. Deşi alipinismul e un sport riscant, iar dacă nu rişti nimic nu ai cum să ajungi pe vârf în Himalaya. Rişti, rişti dar trebuie să ştii când e prea mult.
Îmi amintesc că la revenirea de pe Himalya avea zece kilograme mai puţin, buze crăpate, foarte slăbit. Ce e acolo pe munte?
Eram distruşi. Aşa se vine din Himalaya. Eşti total obosit, extenuat. Vii ca de la război. De asta, înainte de fiecare expediţie încerc să câştig în greutate, în masă musculară, acum am 83 de kilograme, să am de unde pierde. E un lucru inerent altitudinii. Vom trăi două luni de zile la peste 6.000 de metri altitudine, în tabăra avansată din Tibet. Nu ai cum să nu slăbeşti. Mâncarea nu e grozavă.
Unii ar spune că plecaţi în excursie, chiar că urmează concediu plăcut…
E o excursie, e frumos, vezi lucruri noi, legi prietenii, ai parte de momente frumoase. Dar nu despre asta e expediţia. O mare parte din ea este dură, e frig, sunt avalanşe, te lupţi cu altitudinea, te trezeşti noaptea să sapi în jurul cortului zăpada, te chinui să te hidratezi, să mănânci, să înaintezi, suferi de frig, de singurătate, de lipsa internetului, nu e cea mai plăcută excursie.
Cât de mult contează vremea?
E esenţială vremea. Dar nu se poate prezice vremea cu prea multe zile înainte, nu ştim ce o să ne aştepte. Sperăm să prindem câteva zile de vreme bună, să atingem vremea.
Asta e sezonul cel mai prielnic?
Aprilie-mai e vremea cea mai bună. Mai există un sezon de toamnă, în septembrie-octombrie, care e ceva mai prost. Se mai poate urca şi iarna, dar pe Everest nu a reuşit încă nimeni. Este ultimul vârf împreună cu K2 pe care nu s-a urcat iarna. Apoi, vara nu se face nimic. E muson, precipitaţiile ating cote înalte, ninge tot timpul, nu se poate urca.
Cum arată acest vârf, Everest, cel mai înalt loc de pe Glob?
E un vârf, e zona somitală, e o zonă înclinată, unde se adună lumea. E numai zăpadă pe vârf. Muntele e imens. Când îl vezi îţi dai seama că e o imensitate a naturii. E impresionant. Te afli în podiş, la 5.000 de metri, iar muntele are 3.800 de metri, e cu totul spectaculos.
Cât poţi să stai în vârf?
Dacă mergi cu oxigen, poţi să stai cât vrei. Eu merg fără oxigen suplimentar şi fără şerpaş şi e bine să stau cât mai puţin. Probabil că cinci minute sunt OK. Tot ce stai peste zece minute înseamnă risc. Trebuie să te întorci în tabără. Dacă nu te mişti se accentuează problemele cu altitudinea. Nu ai voie să stai pe loc.
Ştiu că vârful e doar jumătate din expediţie, penru că urmează coborârea, la fel de grea
La coborâre e mult mai greu. E jumătatea mai grea a maratonului. Eşti deja obosit. Mişcările de urcare sunt diferite din punct de vedere muscular decât cele de coborâre. Coborârea este mai solicitantă, mai grea, îţi vine mult mai mult să te odihneşti. Tocmai de aia mă pregătesc mai mult să cobor, nu să urc.
Ce ai în bagajul de munte?
În bagaj ai foarte multe lucruri. Echipament, corturi, pioleţi, partea tehnică, corzi, chestiile personale, laptop, telefoane, produse de igienă, haine, mâncare, cărţi. Poate nu în ultimul rând, îţi iei steagul.
Ai mâncare liofilizată la tine?
Da, mâncăm şi mâncare liofilizată. De fapt se scoate apa prin îngheţare, să nu se piardă vitaminele. E o diferenţă de cea deshidratată prin fierbere. Am găsit o firmă care chiar produce mâncare gustoasă. Dar mâncăm şi mâncare normală. Anii trecuţi preferam un platoaş cu slănină, şuncă, caşcaval afumat, ceapă şi usturoi. Acum e o variaţiune destul de bună şi la mâncare liofilizată. Oricum, la altitudine nu ai poftă de mâncare. Se schimbă gusutul şi trebuie să bei patru litri de apă pe zi.
Anul acesta ai un alt partener de expediţie. Cine este el?
Ralf Dujmovits este cel mai bun alpinist de altitudine din Germania. El e singurul care a urcat toate cele 14 optmiare din lume. Cu menţinea că nu a urcat pe Everest decât cu oxigen. Acuma vrea să urce fără. E la a opta încercare pe Everest, fără oxigen. Sperăm să facem treabă împreună. Peter Hamor, partenerul meu obişnuit, are un alt proiect, va încerca să urce pe singurul optmiar care i-a mai rămas, Dhaulagiri, pe care eu am urcat în 2007.
De ce varianta fără oxigen şi fără şerpaşi?
E mai etic aşa. Răspunsul nu e foarte complicat. Dacă mergi cu şerpaşi şi cu oxigen este o problemă de bani, de organizare, în general se urcă mult mai uşor, nu trebuie să ai experienţă alpină, calităţi sportive atletice. Sunt oameni obişnuiţi, îşi pun oxigenul şi o dau în sus. Nici nu ştiu să meargă bine pe colţari. Pe ruta clasică urcă lejer. Oxigenul îţi scade altitudinea, efortul urcării. Nu înţeleg de ce unii dau o grămadă de bani şi urcă cu oxigenul. Nu văd sensul.
Cât costă o expediţie pe Everest?
Costă în jur de 30.000-40.000 de euro, în funcţie cu cine mergi. Dar ajunge până la 80.000 de euro. Vorbim de cei care au costuri cu şerpaşi. Evererstul nu este o premieră românească, a fost urcat de cinci-şase alpinişti, va fi în schimb o premieră românească ascensiunea ei fără oxigen suplimentar şi fără şerpaşi. Dacă se va întâmpla!
Cât timp vei sta în tabăra de bază avansată şi când atacaţi vârful?
La 5.000 de metri vom sta câteva zile pentru aclimatizare şi apoi pornim pe gheţar, în tabăra avansată, la 6.400 de metri. De acolo începe escaladarea propriu-zisă, vom încerca să echipăm taberele superioare şi vom încerca să ne mişcăm în aşa fel încât să fim într-o poziţie bună în tabăra 3, la 8.200 de metri, undeva în jurul zilei de 20-21-22 mai, când statistic există o fereastră de vreme bună.
Coborâre extremă cu schiurile de la 8.000 de metri pentru medicul stomatolog din Timişoara
INTERVIU Adrenalină cu cel mai mai bun alpinist român al momentului: Horia Colibăşanu. La Babele l-au alergat urşii, la Pamplona, taurii
FOTO Alpinistul Horia Colibăşanu, după ratarea obiectivului Everest 2014: “Aveam de ales între păstrarea degetelor şi cucerirea vârfului”
Se încarcă comentariile...
