HOŢIE DE TIMIŞOARA: Robinetele unei fântâni publice au fost furate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Robinete furate fantana
Robinete furate fantana

Capitala Banatului se confruntă cu un fenomen care face ruşine oraşului: vandalizarea parcurilor. După ce au furat bucăţi din statui, plăci metalice sau alte obiecte de mobilier urban, hoţii au ajuns să fure robinetele unei fântâni publice.

Citeşte şi:

CULMEA JAFULUI Hoţii de bronz nu mai au limite: au tăiat mâna unei statui din centrul Timişoarei
Hoţii nu mai au limite: au furat coşurile de baschet de pe terenurile de sport construite de primărie


Unul din cele mai noi şi frumoase parcuri din Timişoara este Parcul Poporului. Aflat foarte aproape de Prefectura Timiş, dar şi de Piaţa Traian, parcul a fost renovat recent, introducându-se aici şi un sistem nou de irigaţii. De asemenea, a fost construită o fântână publică de unde iau apă potabilă sute de timişoreni. În weekend au dispărut însă robinetele care făceau ca fântâna să funcţioneze. „Ne-am autosesizat şi am informat primăria. Din păcate este un fenomen care poate fi cu greu controlat”, a spus şeful Poliţiei Locale Timişoara, Doru Spătaru.



Cazul robinetelor de la fântâna din Parcul Poporului nu este singular. „Adevărul” relata în urmă cu câteva luni că hoţii au furat inelele coşurilor de baschet de la terenurile construite de primărie. De asemenea, un bărbat a fost surprins furând o plantă ornamentală chiar din primărie. De asemenea, dintr-un parc din zona Traian, hoţii de bronz au furat mâna unei statui după ce au tăiat-o. La începutul acestui an, Timişoara s-a făcut de ruşine în faţa diplomaţilor care lucrează în oraşul de pe Bega după ce hoţii au furat plachetele din bronz puse pe malul Begăi de consulatele celor 13 ţări care funcţionează în Timişoara. De 1 Decembrie, consulii au plantat câte un copac şi au pus o plachetă cu numele ţării pe care o reprezintă. Plachetele din bronz au dispărut, iar hoţii nu au fost prinşi nici acum. Singurul aspect notabil în toată această poveste a fost războiul dus între primărie şi prefectură, pentru a se stabili cine este mai vinovat de furtul plachetelor şi cine este responsabil de prinderea hoţilor.

Robinete furate fantana
Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite