GALERIE FOTO A fost odată ca niciodată la Palat: terapie prin teatru
0
Vineri după amiază, ora 17:00. Holurile internatului pe jumătate şantier în lucru, pe jumătate palat găzduiesc borcane minuţios înnobilate cu nasturi catifelaţi, picturi mai colorate decât animaţiile de duminică dimineaţa şi părinţi mai obosiţi decât în orice altă zi a săptămânii.
Părinţii faţă în faţă cu potenţialul propriilor copii, atârnat de pereţi şi tavane, îi aşteaptă pe cei mici să iasă din spatele uşilor gălăgioase. Este cald, ca-n orice palat şi praf, ca-n orice şantier.
Palatul copiilor timişoreni pune la dispoziţia elevilor cercuri şi programe artistice de după şcolă. Programe gratuite, susţinute de profesori şi cotizate cu doar 15 lei pe semestru de către părinţi, pentru a utila lumea artistică şi cu materiale. A doua uşă cu preşuleţ, pe drepta, anunţă sala de pian şi de teatru. Pian este, diplomele spun povestea succesului teatral şi muzical al celor ce i-au trecut pragul. Teatrul şi recuzita sunt în mintea celor prezenţi, pentru că scena pe care repetă cei mici este o simplă cameră de internat.
Claudiu Dogaru se joacă cu imaginaţia a zece copii proaspăt întorşi din vacanţă, cu poveşti noi de inventat şi de jucat. Exerciţii de mişcare, exerciţii de memorare şi multă, multă improvizaţie încălzesc muşchiul imaginarului celor mici. Profesor de teatru în cadrul Palatului, regizor la teatrul studenţesc Thespis şi actor colaborator cu Teatrul Naţional Timişoara, Claudiu are în grijă nouă trupe de câte zece copii cu vârste între 7 şi 14 ani. Copii cu probleme de comunicare, de socializare au trecut prin orele de teatru susţinute de el „şi au început să fie mai curajoşi, mai comunicativi, în urma exerciţiilor şi reprezentaţiilor ţinute în faţa unui public", spune Claudiu Dogaru.
Până unde duce improvizaţia
Poveştile pe care cei mici ajung să joace sunt produse ale propriei lor imaginaţii, pentru că la cercul de teatru, actorii îşi scriu singuri aventurile. Aşa, relaţia dintre copil şi personajul pe care îl redă este organică. Aventura jucată de cel ce a scornit-o este mai convingătoare decât cea citită sau învăţată pe de rost. „Insist mult pe improivzaţie, până se ajunge la scriere unui text şi punerea lui în scenă", explică profesorul.
Ceea ce a început ca un hobbz sau doar un mod de a petrece tipul în afara casei a devenit pentru unii o carieră. „Flavius Retea este un exemplu bun. El a primit Marele Premiu la Festivalul de la Mangalia, premiu care i-a fost pentru prima oară înmânat unui actor şi nu unei piese. Flavius a hotărât, după o vreme de jucat ca şi amator, să urmeze o facultate de teatru" povesteşte Claudiu despre unul dintre elevii săi model.
Raluca Mirăuţă
Raluca vine la cercul de teatru încă de anul trecut. Nu ştie încă exact ce vrea să facă în viaţă, dar actoria este o idee bună. „Eu la şcoală nu pot să stau în banca mea şi să recit o poezie, îmi place să ies în faţa clasei şi de-aia mi-a spus doamna învăţătoare că ar trebui să fac teatru", încearcă să explice Raluca Mirăuţă de ce din cele peste 40 de cercuri ale Palatului, ea l-a ales fix pe acesta. În prima întâlnire, Raluca a cunoscut două noi colege cu care va împărţi scena la sfârştul semestrului.
Împreună cu ceilalţi nouă colegi ai săi, are o temă grea: de făcut o poveste cu toate cele zece cuvinte rostite la cerc, cuvinte ce trebuiau memorate pe loc şi care vor face parte din povestirea fiecăruia. Despre povestirile imaginate de ea, Raluca spune că sunt inspirate din viaţă. Până săptămâna viitoare deci, viaţa va inspira zece copii să scrie o a zecea parte dintr-o piesă de teatru.
Se încarcă comentariile...
