FOTO Aventurier în Indonezia: Românul care experimentează traiul aproape primitiv al papuaşilor

FOTO Aventurier în Indonezia: Românul care experimentează traiul aproape primitiv al papuaşilor

Dragoş Dubina alături de localnicii din Papua FOTO: ARHIVA PERSONALĂ DRAGOŞ DUBINA

Amator de călătorii exotice, timişoreanul Dragoş Dubina, în vârstă de 36 de ani, a plecat săptămâna aceasta în cea de-a treia expediţie în Indonezia. A lăsat viaţa corporatistă şi a ales să experimenteze traiul aproape primitiv al triburilor indoneziene

Dragoş Dubina (36 de ani) a colindat în vacanţele sale toată America de Sud, a fost în Tibet şi Nepal, în India, a stat o lună în Maroc. Timişoreanul a escaladat mulţi munţi, a văzut numeroase peşteri şi a descoperit adâncurile oceanului. 
 
Un al şaselea simţ al său îl atrage mereu spre locurile în care nu toată lumea poate ajunge. 
 
„Îmi place natura, îmi place să văd şi să înţeleg cum trăiesc alţii. Fac scufundări, practic alpinismul şi ceva mai rar speologia, fac fotografii, ascult muzică. Mănânc mult şi multe feluri“, se caracterizează Dragoş Dubina. Psiholog de profesie, în România, Dragoş şi-a petrecut timpul printre corporatişti, chiar dacă el nu a fost unul dintre ei: a avut o firmă, pe care a lichidat-o vara aceasta, care făcea traininguri şi team-building-uri pentru multinaţionale. 
 
În Indonezia a ajuns prima dată în 2009, într-un concediu mai lung, de trei luni. Atunci şi-a dorit să plece departe de viaţa de oraş, de prieteni şi de familie şi să meargă pe o insulă unde să trăiască la fel ca Robinson Crusoe. 
 
„După două luni prin Indonezia, am ajuns şi în insula Seram din arhipelagul Maluku. Auzisem că este o insulă muntoasă acoperită de pădure sălbatică, bogată în faună, puţin umblată. Am plecat spre Manusela dinspre coasta de Nord, încercând să ajung într-unul dintre satele din centrul insulei. Cele văzute atunci mi-au stârnit curiozitatea şi speranţa că mai există comunităţi tribale care trăiesc în cătune izolate în pădure şi că aş putea să ajung cumva la ele“, povesteşte Dubina prima aventură din Indonezia.
 
A DOUA CĂLĂTORIE A DURAT DOI ANI

După ce s-a întors din prima escapadă în Indonezia, Dragoş Dubina a decis că are nevoie de o nouă provocare. 


Timişoreanul s-a fotografia alături de un băştinaş dintr-un trib din Sulawesi

În 2010, a obţinut o bursă culturală Darmasiswa, de 10 luni, oferită de guvernul indonezian, prin Ambasada Indoneziei din Bucureşti. Astfel, în 2010, a aterizat în Lombok, insulă din Indonezia, unde avea să înceapă cursurile de limba indoneziană, la Universitatea Mataram.

„Am plecat în Indonezia cu gândul la mare, la junglă şi la comunităţi tribale care încă trăiesc în şi din pădure. Am plecat pentru 10 luni şi am rămas doi ani acolo, timp în care, pe lângă cursurile de indoneziană, obiectul bursei, am căutat să ajung în astfel de comunităţi. Agenda cursurilor foarte aerisită, cu trei luni de vacanţă la fiecare trei luni de cursuri, şi permisul de şedere pentru un an, pe care l-am extins pentru încă un an, au fost tot ce am avut nevoie să primesc. Restul era acolo, a trebuit doar să-l descopăr“, povesteşte Dragoş Dubina.
 
MII DE INSULE ŞI MILIOANE DE LOCUITORI
 
Indonezia, practic fostele Indii Olandeze care au devenit independente în 1945, este un arhipelag cu vreo 18.000 de insule în Oceanul Indian şi Pacific. În cele aproximativ 6.000 de insule locuite există câteva sute de etnii, vorbitoare a 300 de limbi diferite şi a şi mai multor dialecte. Cele mai importante provincii sunt Borneo (Kalimantan), Sumatra (Sulawesi) şi Jawa.
 
Având peste 238 de milioane de locuitori, Indonezia este a patra cea mai populată ţară a lumii, fiind şi ţara cu cel mai mare număr de musulmani. 
 
„Până nu demult, cele mai multe insule erau acoperite în mare parte de păduri ecuatoria¬le, iar în mijlocul acestor păduri trăiau comunităţi de vânători, culegători sau agricultori, iar pe coaste erau sate de pescari. Excepţie făceau unele zone din Jawa şi unele dintre zonele de coastă ale altor câteva insule, care s-au dezvoltat mai rapid“, a mai spus Dubina.

Indonezia are peste 238 de milioane de locuitori

În insulele mari au rezistat totuşi câteva suprafeţe relativ întinse de pădure. În pădurile încă în picioare din Kalimantan, Maluku, Sumatra şi Papua mai există comunităţi al căror mod de viaţă pare neschimbat de la începuturi. Planul lui Dragoş Dubina a fost să ajungă acolo. „Oamenii reuşesc să trăiască în locul şi cu resursele pe care le au la dispoziţie, fără să consume în mod distructiv nici ce este «al lor», nici ce este «al altora»“, explică el.

TRIBURILE PĂDURII

Când a plecat a doua oară spre Indonezia avea doar nişte clişee despre acel gen de comunităţi, despre triburile care încă trăiesc în şi din pădure: tatuaje, zorzoane, arcuri, suliţe, tobe... Nu ştia mai nimic despre viaţa lor, despre contextul lor actual. Cei doi ani pe care i-a petrecut în insulele Indoneziei l-au ajutat să înţeleagă viaţa lor dincolo de aceste clişee.
 
„Ei stau foarte mult într-o zonă. Peste tot pe unde este pădure. Sunt zone unde drumurile nu duc niciunde. Nu există nici pe hărţi. Găseşti zonele izolate «din gură-n gură». Oamenii sunt sceptici când te văd. Dar dacă le vorbeşti limba lor, lucrurile se schimbă. Ei sunt organizaţi în jurul şefului satului, iar al doilea om ca importanţă este şamanul. Însă cu toţii dau la sapă. Mulţi sunt seminomazi şi se ocupă cu agricultura sau cu vânătoarea. Trăiesc cu ce au pe terenul lor. Le ajunge, dar nici nu fac risipă“, mai povesteşte aventurierul.

Dubina surprinde natură în stare pură pe insula Seram

A întâlnit comunităţi primitive în sudul Kalimantanului – tribul Dayak Meratus –, în nordul Seramului – tribul Naulu –, în Papua de Vest – tribul Korowai – şi în Papua Noua Guinee – câteva triburi de pe Râul Sepik. „Am avut şansa să asist la câteva ceremonii de mulţumire dedicate spiritelor naturii oficiate de şamani pentru recolte, bunăstarea comunităţii sau pentru vindecarea unor membri ai comunităţii, care au făcut trecerea de la realitatea concretă, la cea spirituală, magică, şi la lumea tribului“, a povestit timişoreanul. 

COMUNITATEA KOROWAI
 
Viaţa în Indonezia este foarte ieftină. Dubina spune că oamenii locului trăiesc cu echivalentul a 30 de euro pe lună. „Ei te văd ca pe o fiinţă superioară. Există multe zone turistice, însă eu nu am vrut să stau acolo. Vorbind limba lor, puteam să mă descurc destul de bine printre ei. Nu am stat decât la oameni acasă. Nu au pretenţia să îi plăteşti, dar vor în schimb ţigări şi baterii“, a mai spus Dubina. 
 
Una dintre cele mai interesante experienţe a fost, totuşi, cea din Papua de Vest, în tribul Korowai. În anii ’60, în acest trib încă se trăia ca în epoca de piatră şi exista canibalism.
 
„După 12 zile pe vapoare şi bărci şi 10 zile de aşteptat vapoare şi bărci, am ajuns pe teritoriul Korowai, comunitatea cea mai primitivă dintre cele pe care le-am văzut. Ei trăiesc din vânătoare, pescuit, fructe şi legume din pădure şi pleacă zilnic pentru a-şi procura mâncarea. Sunt organizaţi în clanuri, tribul este doar o unitate lingvistică. Fiecare clan are teritoriul lui, pe care-l apară cu arcul, fiind relativ frecvente războaiele între clanuri pe motive teritoriale sau pentru femei. Oamenii îşi fac case-n copaci în care locuiesc patru-cinci ani, după care se mută într-o altă zonă de pe teritoriul clanului lor“, afirmă Dragoş Dubina.
 
Mai degrabă Jules Verne decât Indiana Jones
 
Dragoş Dubina a învăţat rapid limba indoneziană, care la prima vedere pare să fie extrem de dificilă. Timişoreanul susţine însă contrariul. „Este uşor de învăţat indoneziana. Limba nu are structură gramaticală, nu există verbul «a fi», nici timpuri, nici genuri, nici plural“, explică el. La finalul bursei guvernamentale de 10 luni, timişoreanul s-a orientat în aşa fel încât să mai rămână în Indonezia. Aşa a mai găsit o bursă locală la care s-a şi înscris. O vacanţă în Papua Noua Guinee i-a venit însă de hac.
 
TRIMIS ACASĂ DE MALARIE

S-a îmbolnăvit de malarie şi a fost nevoit să revină la Timişoara, la începutul acestui an. „Mi-a scăzut imunitatea în zona mlăştinoasă. Am fost două luni plecat pe râu. Am băut multă apă din mlaştină şi m-am ales cu o infecţie. Malaria e ca o stare de gripă, cu dureri de cap, febră, frisoane. E periculos pentru că malaria îţi atacă ficatul. Am revenit în România, unde m-am făcut bine“, susţine Dubina.


Cu barca pe unul dintre canalele de pe insula Seram

Pe lângă sălbăticie, Dragoş a remarcat dorinţa „omului modern“ de a pune stăpânire pe zonele băştinaşilor. „Am întâlnit în Papua peste 200 de puncte ale misionarilor creştini. Oamenii nu au încredere în ei şi sunt sceptici. Acţiunile misionarilor sunt din ce în ce mai intense. Intenţia este să facă prospecţiuni pentru cărbune, lemn sau aur“, afirmă aventurierul.

„BUCĂTĂRIA“ LOCALĂ
 
După experienţa din triburile de pescari, Dragoş Dubina a intrat în pădure şi s-a împrietenit cu vânătorii. „Când plecam la vânătoare nu ne întorceam decât după cinci-şase zile. Am mâncat ce am vânat“, spune acesta, menţionând că trebuit să se adapteze la modul de viaţă al localnicilor. Acest lucru a însemnat şi că era obligat să mănânce din „bucătăria locală“: şobolani, câini, şerpi, viermi, lilieci şi alte asemenea „delicatese“. 
 
„Depinde lângă ce eşti. Dacă eşti lângă mare, se mănâncă peşte. La pădure, am mâncat şi rumeguş de palmier. Ei mănâncă tot ce prind“, a mai spus Dragoş Dubina. 

A DORMIT ÎN COPAC

Aventurierul crede că localnicii care se ocupă de agricultură sunt mai paşnici decât vânătorii. Casele vânătorilor se află în pomi, unele la aproape 10 metri de pământ. „Trăiesc aşa pentru a se apăra de alte clanuri. Am dormit şi eu câteva nopţi acolo. Oamenii sunt animişti (n.r. – cei care cred că orice în univers are suflet sau este o fiinţă vie). Nu există o graniţă între raţional şi lucrurile magice. Au tot felul de ritualuri: se adună, mănâncă, dansează, cântă, cheamă spiritele. Le cer să-i ajute, să aibă grijă de ei, să le dea hrană. Fac şi jertfe de animale“, a mai declarat Dubina.

Alături de un băştinaş din Papua

În tot timpul şederii sale în mijlocul triburilor din Papua, Dragoş a folosit GPS-ul pentru a nu se rătăci prin pădure. Acolo sunt două sezoane: ploios şi uscat, însă, spune el, în ultimii doi ani e foarte mică diferenţa dintre ele. În pădure plouă aproape zilnic, iar în sezonul ploios eşti pus la încercare din punct  de vedere fizic şi psihic.

A PLECAT DIN NOU ÎN INDONEZIA
 
După şase luni petrecute acasă, pentru a se vindeca de malarie, Dragoş Dubina s-a pregătit din nou de drum, iar marţi, 26 noiembrie, a plecat în Indonezia. 

„Eu nu pun accent pe partea senzaţională: canibali, mâncat ciudăţenii, supravieţuire în junglă, ci pe partea mai consistentă a experien¬ţei mele şi pe aspectul social-uman al vieţii de acolo. Partea exotică vine pe lângă, nu neapărat în centrul atenţiei. Poveştile mele sună mai mult a Jules Verne decât a Indiana Jones“, punctează Dubina.

Are de gând ca de această dată să facă şi bani în Indonezia, pentru că şi-a vândut deja cam tot ce avea legătură cu firma pe care a avut-o. El va da lecţii de scufundări turiştilor, fiind instructor atestat.

„În paralel cu scufundările, o să caut finanţare pentru realizarea de documentare pe teme sociale şi de mediu. Mai devreme de un an nu mă întorc în România“, încheie hotărât aventurierul timişorean.

Citeşte şi:

Fabuloasa poveste a regelui bănăţean din Insula Timor
 
 
 
 
 
Imagini din aceeasi galerie
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: