Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe: „Sunt dialoguri între SUA şi Rusia care nu sunt publice, nu le vedem, dar există” INTERVIU
0
Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe al României, a vorbit, sâmbătă, la Timişoara, despre războiul din Ucraina, menţionând că se aşteaptă un război rece similar celui de până la căderea blocului comunist, iar în acest context România are nevoie de protecţie euroatlantică.
Diaconescu a spus că ce se întâmplă în prezent în Ucraina este o ameninţare gravă la adresa securităţii şi stabilităţii regionale, dar că românii nu au de ce să se teamă în condiţiile în care suntem membri NATO. Fostul ministru de Externe crede că ne aşteaptă un război rece, asemănător celui derulat în perioada 1947-1991 între Statele Unite ale Americii şi Uniunea Sovietică, iar în această perspectivă România are nevoie mai mult ca oricând de partenerii săi europeni şi euroatlantici. Cristian Diaconescu a acordat un interviu exclusiv pentru „Adevărul”.
Ce a vizat şi ce a obţinut până acum Federaţia Rusă în războiul din Ucraina?
Întregul proiect al Federaţiei Ruse a vizat două teme fundamentale. Prima, transformarea Ucrainei într-un stat neutru din toate punctele de vedere, mai ales din perspectiva anihilării oricărei aspiraţii de integrare în Alianţa Nord Atlantică, dar şi în Uniunea Europeană. A doua, “Ialta 2”, o împărţire a sferelor de influenţă. În realizarea acestor demersuri, preşedintele Putin s-a bazat întâi pe ideea că va reuşi să intimideze Occidentul, mai ales că în Europa există pârghia coridoarelor de energie şi a livării celor 40 la sută din cantităţile de gaze şi petrol pe care le exportă în UE. În egală măsură, a considerat că în Ucraina, faţă de o ameninţare masivă militară se va produce acelaşi fenomen din 2014. Anume, armata va ceda şi conducerea politică va pleca şi urmează să fie înlocuită cu un guvern marionetă. Niciuna, nici alta din cele două aşteptări nu s-au îndeplinit. Solidaritatea europeană şi euroatlantică a devenit tot mai evidentă, iar ucrainenii s-au hotărât să-şi apere ţara. Din această perspectivă, preşedintele Putin a trecut la planul doi, adică escaladarea militară. După părerea mea, nici aici nu a avut un rezultat, pentru că şi-a dorit un război scurt, prin ocuparea Kievului şi a principalelor oraşe din Ucraina, acestea însă au rezistat. A trecut la un sistem de atac de bombardare mai ales a sistemelor militare. În ideea că la un moment dat, fie va ceda Ucraina, fie ceva se va fractura în cooperarea ucraineană şi occident. În acest moment au apărut câteva elemente, timide, dar destul de interesante privind căutarea unor compromisuri. Nu au loc negocieri, au loc practic nişte întâlniri, iar părţile nu fac altceva decât să-şi comunice reciproc aşteptările.
Ne apropiem de un nou „război rece”?
Cred că da. Se pune problema unui nou război rece, pentru că este exclus ca Federaţia Rusă să se retragă pur şi simplu, abandonându-şi proiectele. O soluţie de compromis se va găsi în mod sigur. Dar până atunci războiul va continua. Sigur, Federaţia Rusă spune că se apără împotriva neonaziştilor ucraineni, care sunt sprijiniţi de americani şi de polonezi, de Occident în general. Dar sunt afirmaţii de consum intern.
Cât de serioasă este ameninţarea nucleară lansată de Putin?
Şi aici suntem în zona declarativă. În mod concret, din ce spun americanii şi britanicii nu a existat practic o mobilizare efectivă, în silozuri, deschiderea depozitelor, încărcarea rachetelor pentru folosirea în spaţiul aerian şi naval. Deocamdată, mişcarea este doar demonstrativă. Dar, pe de altă parte, de 12 ani Federaţia Rusă are o doctrină de apărare care spune foarte clar că în cazul unui atac, chiar şi unul convenţional, Rusia îşi rezervă dreptul să răspundă nuclear. Şi aici este o chestiune de evaluare şi de proporţii.
Care ar fi cel mai realist compromis între Ucraina şi Rusia?
La nivelul mizelor pe care le propune Federaţia Rusă şi având în vedere tipul de intervenţie brutală prin care încearcă să-şi legitimizeze aceste mize, în actualul context, după părerea mea nu este posibil niciun compromis. Depinde foarte mult de modul în care Ucraina îşi va comensura capacitatea de a se apăra, de a-şi pomova interesele în relaţia cu Rusia. Pentru că în ceea ce priveşte NATO, nu există niciun fel de compromis. Ceea ce cere Federaţia Rusă ca NATO să se întoarcă pe aliniamentul din 1997, să ne priveze pe noi cei care am intrat în alianţă după căderea Zidului Berlinului, asta poate să o uite. Nu se va întâmpla.
S-ar mulţumi Rusia şi cu anexarea celor două regiuni separatiste?
În Acordul de la Minsk, care a devenit nefuncţional în momentul în care a început această incursiune militară, figurau nişte prevederi prin care Donbas şi Lugansk ar fi urmat să dobândească o autonomie regională extinsă, inclusiv în ceea ce priveşte participarea la decizia de politică externă a Ucrainei. Evident, în ideea ca aceste regiuni să influenţeze blocarea aspiraţiei Kievului de a intra în NATO. Timp de opt ani, practic acolo, în cele două regiuni, conflictul militar a fost deschis. Au murit peste 20.000 de oameni până la intervenţia Federaţiei Ruse de acum. Probabil că au fost atrocităţi şi acolo. Cu asta au şi motivat intervenţia. E foarte greu să duci un război sub control, în parametri umanitari, este aproape imposbil. Tema este în Ucraina, dar nu poate să rămână numai în Ucraina. Ce este sigur, Alianţa Nord Atlantică nu se va confrunta cu Federaţia Rusă. Din punct de vedere militar.
Cum vi se pare acest război al civililor din lumea largă, prin intermediul reţelelor sociale? Vedem, toată lumea este implicată cumva la nivel de sentiment. Majoritatea împotriva Rusiei, alături de Ucraina.
Este foarte interesant, pentru că în acest război al civililor sunt cetăţeni, şi de o parte, şi de alta, care au legături culturale, de rudenie, paradoxal, nici de o parte, nici de alta – sunt convins, chiar dacă nu apare public foarte clar, nimeni nu înţelege de fapt ce se urmăreşte. Imaginile pe care le vedeaţi cu vehicule blindate şi tancuri care erau oprite de nişte civili care se aşezau în faţa lor se datorau faptului că cei care erau acolo erau etnici ruşi care le spuneau tanchiştilor că ei au rude şi prieteni ucraineni. Este absolut stranie situaţia… Apropierea culturală generează şi un anume tip de disponibilitate în avea astfel de atitudini. Dar, încă o dată, nivelul de ameninţare pe care-l generează Federaţia Rusă faţă de Ucraina este de neînţeles. Nu există nicio raţiune.
Dar vi se pare normal să aibă de suferit din cauza acestui război artiştii, sportivii şi cetăţenii ruşi care trăiesc în Europa?
Problema pe care ar trebui să o înţeleagă preşedintele Putin, conducerea de la Moscova, este că în acest moment s-a creat nu numai o solidaritate politică, ci instantaneu o solidaritate, uneori cu consecinţe – aşa zise victime colaterale, în medii care nu au legătură cu zona politică sau de securitate. În zone de afaceri, în mediile private, în zone sportive, culurale s-a creat un tip de atitudine extrem de contondentă, neaşteptată. Pornind de la 141 de state care au votat pentru o rezoluţie de condamnare a Federaţiei Ruse faţă de intervenţia în Ucraina, ajungând până la companii de cafea care se retrag din Rusia, interdicţia de a mai juca fotbal, tenis… este fără precedent. Aşa ceva nu s-a mai întâmplat până acum. Cred că este un amestec de ameninţare pe care oamenii o resimt şi reacţia lor la o situaţie pe care efectiv o consideră aberantă. Dincolo de orice, pentru a vedea cum evoluează lucrurile, ar trebui oprit războiul!
Diplomaţia poate să înceapă de abia după ce se opresc bombardamentele?
Noi avem o regulă în sistemul diplomatic. Spune în felul următor. Câtă vreme dimensiunea militară funcţionează, nu contaţi pe noi, pe diplomaţi. Câtă vreme se trage, noi nu putem să intervenim. Într-o astfel de situaţie se pot găsi soluţii. Şi în ultimele 24 de ore am şi identificat iniţiative de urgenţă. Ministerul Apărării Rus a deschis un hot-line cu Departamentul Apărării American prin care se informează reciproc anticipat în legătură cu o serie de activităţi militare. Este un fel de linie de comunicare similară celei care funcţionează în Qatar privind Orientul Mijlociu. Când americanii au intervenit în Siria, transmiţeau anticipat părţii ruse coordonatele, tocmai să nu se interfereze. Ceea ce mi se pare o bună variantă. În al doilea rând, deschiderea coridoarelor umanitare. Sper să fie funcţionale, să se operaţionalizeze. Chiar acele întâlniri la nivel de consilieri pe care le au, şi acolo este un anume tip de atitudine care contează. În al patrulea rând, sunt dialoguri care nu sunt publice, nu le vedem, dar există! De exemplu, în acele telefoane între Macron şi Putin se spun mai multe decât se dau publicităţii. Sunt consultări şi la niveluri 2-3 şi din Administraţia americană şi din Federaţia Rusă. Se şi simte cumva. Observaţi, în momentul în care ies public liderii uneori discursul e nuanţat, e schimbat de la o zi la alta. Acest lucru arată un fel de înţelegere prealabilă. Din această perspectivă, dacă se continuă în acest sens, lucrurile sunt în regulă.
Vedeţi Ucraina în Uniunea Europeană?
Imediat, nu! Din punct de vedere al procedurilor Uniunii Europene doar pentru avizul prelabil al Executivului durează 18 luni. Nu zic că nu s-ar putea scurta, dar în egală măsură e de dorit ca nu numai Ucraina, ci şi Republica Moldova şi Georgia să facă parte din Uniunea Europeană. Dar nu cred că imediat se poate realiza acest lucru.
Cum poate scăpa -şi dacă poate scăpa - Uniunea Europeană de dependenţa de Rusia?
E un proces foarte complicat. 40 la sută din exporturile de hidrocarduri merg spre Europa din Federaţia Rusă. Sunt variante alternative, zona Norvegia, nordul Africii, mai nou gazul lichefiat. Dar înseamnă costuri, înseamnă proceduri. Europa trebuie să aleagă între ce este fundamental esenţial, să ne apărăm temeiurile de existenţă ca statele libere până la urmă şi aspectele economice care pot să aibă nişte costuri. Dar va fi un joc mare pe viitor…China va încerca să ocupe spaţiul acesta de materii prime şi produse manufacturiere din Rusia, dar nu poate furniza energie. În timpul pandemiei, Europa a încercat să devină independentă de produsele din China, dar nu a putut. E simplu să afirmi, dar din punct de vedere al businessului s-a dovedit mult mai complicat ca un stat european să devină cel mai mare producător de jucării sau de subansamble pentru telefoane mobile sau pentru industria auto. E complicat.
Apropo de China, ce atitudine are faţă de războiul din Ucraina?
China a fost foarte rezervată. Inclusiv la ONU, şi în Consiliul de Securitate şi în Adunarea Generală s-a abţinut de la a sancţiona Federaţia Rusă. Dar pe de altă parte nici nu a transmis mesaje de sprijin către Moscova. Au spus că sunt parteneri, nu aliaţi. Au păstrat o atitudine prudentă, dar sigur China, atâta vreme cât America este angajată şi pe un alt front decât cel indo-pacific, nu are decât să se considere ca fiind într-o ipostază bună. Dar nu va face niciun pas, nici spre unii, nici spre alţii.
În acest context s-a vorbit şi de un posibil atac al Chinei asupra Taiwanului. Nu s-a întâmplat încă acest lucru.
Este o diferenţă conceptuală care pentru China contează foarte mult. Spre deosebire de Ucraina, pentru China Taiwanul este parte indisolubilă a Statului chinez. Din punctul lor de vedere, tipul de revendicare pe care Moscova îl anunţă privind Ucraina sau anumite regiuni nu se aplică, pentru că ei sunt într-o altă etapă. China nu abandonează politicile faţă de Taiwan, dar nu doreşte să fie asociată cu alte tipuri de revendicări. Nu uitaţi, nu se poate trăi izolat în lumea de azi. Interdependenţele sunt atât de mari încât a izola un stat din punct de vedere economic, cum se întâmplă cu Federaţia Rusă, este distrugător. Nu se poate supravieţui.
Se încarcă comentariile...
