Ce opţiuni au românii pentru Crăciun şi Revelion în an pandemic. Ofertele tentante ale agenţiilor de turism

Ce opţiuni au românii pentru Crăciun şi Revelion în an pandemic. Ofertele tentante ale agenţiilor de turism

Crăciunul în Maramureş poate fi spectaculos FOTO Ultramarin.ro

Agenţiile de turism şi tour-operatorii din România şi-au scos ofertele pentru decembrie, luna Crăciunului şi a Revelionului. Pandemia de coronavirus din acest an a afectat foarte mult sectorul de turism, însă cei care au ştiut să se adapteze cel mai bine au ieşit câştigători.

Ştiri pe aceeaşi temă

Suntem deja în perioada în care oamenii îşi fixează concediile pentru sărbătorile de iarnă, iar agenţiile de turism au început să-şi lanseze ofertele, atât interne cât şi externe. Aşa cum era de aşteptat, cele mai căutate destinaţii sunt cele din ţară, pentru că sunt şi cele mai sigure. Am făcut un tur al agenţiilor de turism, pentru a vedea ce noutăţi au pregătit pentru această iarnă.
 
„Am căutat destinaţii atractive. Oamenii întreabă, în general, dacă sunt măsuri de siguranţă în locurile pe care le propunem. Dar peste tot se respectă noile reguli. În ce priveşte pachetele externe, se întreabă dacă nu există riscul să se închidă o anumită ţară, dacă au nevoie de test COVID sau dacă la întoarcere nu trebuie să stea în carantină. De aceea, suntem în permanenţă în contact cuautorităţile şi cu partenerii din strănătate”, spune Marius Berca, directorul de marketing de la Chirstian Tour.
 
Pentru sărbătoarea Crăciunului, există ofertă la Sovata (judeţul Harghita); patru nopţi de cazare la hotel de trei stele, cudemipensiune, la preţul de 1.290 de lei de persoană. Turiştii sunt primiţi cu afinată şi cozonac secuiesc, au cină festivă de Crăcun, multe excursii opţionale la salina de la Praid, vizită la atelierele meşteşugăreşti din Corund, plimbare cu căruţa şi degustări de gemuri. Tot pentru cei care preferă siguranţa unei vacanţe în România, în contextul înmulţirii cazurilor de îmbolnăviri, există o ofertă de Crăciun la Fundata, în judeţul Braşov, cu trei nopţi de cazare, tot la un hotel de trei stele.

Tradiţie la Sovata FOTO Christian Tour
 

Crăciun şi Revelion la Balcic

 
Una dintre cele mai interesante oferte ale agenţiei Christian Tour în străinătate este cea de la Balcic. Pachetul de cinci zile la un hotel de cinci stele costă 1.490 de lei de persoană. În fiecare seară există o cină tematică, plus prânzul din seara de Crăciun.
 
În ceea ce priveşte Revelionul 2021, există un pachet atractiv pentru Budapesta. „Turiştii vor putea vizita una dintre cele mai frumoase capitale europene. Sunt patru nopţi de cazare la un hotel de patru stele, costă 1.790 de lei de persoană. Mic dejun inclus, masa de Revelion inclusă, la fel şi turul Budapestei, croazieră pe Dunăre, o excursie la Vişegrad şi Szenendre”, a mai spus Marius Berca.
 
Pentru cei care vor să petreacă Revelionul în ţară, agenţia a pregătit un pachet la Sovata (patru nopţi, cu demipensiune şi cinăfestivă, la preşul de1.500 de lei de persoană), unul la Iaşi (patru nopţi, demipensiune, petrecerea de Revelion: 1.590 de lei), iar altul este în inima Transilvaniei, la Cluj-Napoca, având aceleaşi coordonate ca cele din capitala Moldovei.
 
„În afara ţării, avem un pachet de Revelion la Balcic, în Bulgaria. 1.690 de lei, patru nopţi de cazare, hotel de cinci stele. Se vizitează castelul Reginei Maria, grădina botanică, cartierul românesc din Balcic, se merge la Cap Kaliakra, sunt zone extraordinare. UnRevelion exotic avem în Zanzibar. Se zboară nouă ore cu o escală scurtă, iar pachetul pleacă de la 1.350 de euro de persoană, şapte nopţi de cazare, demipensiune. Este o zonă splendidă, se poate face plajă, scufundări, plimbare cu barca la Prison Island şi la casa unde s-a născut Freddie Mercury. Avem şi Revelion în Turcia, de la 450 de euro, în Antalya, şapte nopţi, all inclusive, cu avionul”, a adăugat Berca.

Zanzibar FOTO Alex Hreniuc
 

Anul Nou la Kusadasi

 
Agenţia Hello Holidays, specializată mai ales pe transportul cu autocarele, are pentru Crăciun oferte la Sibiu (patru zile, 769 de lei, Cazanele Dunării şi Herculane (cinci zile, de la 1.450 de lei), în Apuseni (şase zile, de la 1.160 de lei), în Maramureş (cinci zile, de la 920 de lei), Bucovina (cinci zile, 1.700 de lei).
 
„Pentru Revelion, avem două programe foarte frumoase în România, iar vedeta noastră externă este în Turcia, la Kusadasi. E un program pe care l-am avut şi anul trecut, când am plecat cu şase autocare pline. Am păstrat inclusiv tariful, cu toate că în aceste vremuri costurile au crescut. E de la 359 de euro, cazare la cinci stele, şapte nopţi cu ultra all-inclusive. Are şi vizite în Istanbul.Avem şi o ofertă de Revelion la Istanbul, cinci zile, de la 149 de euro de persoană”, a spus Denisa Oprea, director de marketing la Hello Holidays.


Kusadasi FOTO Hello Holidays
 
Anul acesta, un lucru este cert. Petrecerea din seara de Revelion se va rezuma la o masă, fără dans sau concerte, cel puţin după regulile existente în acest moment.
 
„Este un an cu foarte multe provocări, cu o muncă enormă. A trebuit să ne reorganizăm din scurt, să oferim variante acolo unde era cazul, am încheiat parteneriate cu clinici pentru teste. Dacă până acum încercam să le spunem oamenilor să încheie o asigurare storno, acum ei sunt cei care ne întreabă cum îşi pot asigura banii, cum îşi pot recupera banii dacă se îmbonăvesc până pleacă, dar e importantă şi asigurarea medicală în caz că te îmbolnăveşti acolo”, a mai declarat Denisa Oprea.
 

Mai ieftin în ţară decât în străinătate

 
Ultramarin, una din cele mai vechi agenţii de turism din Timişoara, are oferte şi în România, dar şi în afara ţării.
 
„A fost o mare provocare pentru noi să găsim destinaţii sigure, iar la întoarcere să nu intre oamenii în autoizolare. Se găsesc soluţii, destinaţii sunt, în România, în Europa, dar şi mai îndepărtate. România ar trebui să îşi joace cartea în această perioadă. Ţara este mare, are multe destinaţii şi nici nu sunt aglomerate, poţi păstra distanţa. Avem Maramureş, care în perioada de iarnă oferă multe posibilităţi, cu tradiţii, cu colindători, zona Clisurii Dunării, atât pentru Crăciun, cât şi pentru Revelion. Preţurile nu sunt mici. În strănătate, preţurile au scăzut, dar în România chiar au crescut. În Maramureş, de exemplu, avem pachete de la 250 de lei, cu masa de Crăciun, până la 600 de lei, depinde de condiţii. În extern, avantajul e că poţi găsi destinaţii în care altădată era destul de scump. Avem Crăciun în Hurghada cu 500 de euro, Emiratele Arabe, 700 de euro, Turcia, 380 de euro, iar un Revelion la Madeira costă 1.265 de euro”, a spus Gabriela Petcana, patroana agenţiei din Timişoara.
 

Vă recomandăm că mai citiţi:
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările