Cazul cumplit al fetiţei de 8 ani torturate de tată fiindcă a întârziat la masă: izbită de pereţi, lăsată să se târâie cu şoldul fracturat, abandonată în frig

Cazul cumplit al fetiţei de 8 ani torturate de tată fiindcă a întârziat la masă: izbită de pereţi, lăsată să se târâie cu şoldul fracturat, abandonată în frig

Copila de opt ani le-a spus poliţiştilor, în detaliu, traumele pe care le-a suferit FOTO 123 RF

Curtea de Apel Timişoara a emis sentinţa finală într-un dosar în care un bărbat a cărui soţie era plecată în Italia şi în grija căruia a rămas o fetiţă de opt ani a torturat-o pe copilă pentru că a întârziat la masă. Aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, bărbatul i-a produs fetei o fractură la şold pentru care a fost nevoie de 160 de zile de îngrijiri medicale.

Un bărbat din Tirol, judeţul Caraş – Severin a fost condamnat definitiv, în dată de 3 octombrie 2018, la patru ani şi jumătate de închisoare pentru că, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, şi-a torturat fiica pentru că a întârziat la masă. Prin sentinţa de condamnare la închisoare, bărbatul a fost obligat să îi achite fiicei sale, acum în vârstă de 13 ani, daune morale în valoare de 75.000 de euro.

Agresiunea la care minora a fost supusă de tatăl său a avut loc într-o seară de decembrie a anului 2013. În timp ce soţia era plecată la muncă în Italia, fetiţa de opt ani a familiei a rămas în grija tatălui. Aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, bărbatul a pregătit masa şi a chemat-o pe micuţă să mănânce, iar pentru că fetiţa întârzia, bărbatul s-a enervat, a ridicat-o pe fetiţă şi a aruncat-o cu putere. Micuţa s-a lovit de perete, suferind o fractură de col femural drept (zona şoldului).

Ancheta a scos la iveală detalii tulburătoare, fetiţa mărturisind că tatăl său nu a crezut-o în momentul în care i-a spus că are dureri şi a obligat-o de mai multe ori să stea în picioare şi să umble prin casă sau în afara ei, lovind-o cu palmele sau cu piciorul. Fetiţa le-a declarat anchetatorilor că în momentul în care tatăl său a văzut că a întârziat la masă a venit după ea, a luat-o de păr şi a târât-o până în bucătărie, unde a obligat-o să mănânce cu mâna, fără să folosească furculiţa. Ulterior, a împins-o cu faţa în farfurie pentru a mânca la fel ca un câine.

Micuţa le-a mai povestit anchetatorilor că, la un moment dat, în seara respectivă, a dorit să meargă la toaletă, iar tatăl său a luat-o de păr şi a scos-o afară în curte, unde a aşezat-o pe banca din curte ce era plină cu zăpadă şi unde a stat aproximativ o oră. „În tot acest timp inculpatul se afla în casă iar după aproximativ o oră a venit şi a luat-o în casă unde a continuat să o lovească cu palmele peste faţă. După aceasta, inculpatul a pus-o pe persoana vătămată să stingă becul, aceasta mergând târâş până la întrerupător, iar inculpatul îl aprindea din nou, repetând acest lucru de aproximativ 5-6 ori”, arată datele din dosarul în care bărbatul a fost trimis în judecată.

Ancheta a mai scos la iveală că, în seara agresiunii, bărbatul a sunat-o pe soţia sa în Italia şi i-a dat-o pe copilă la telefon. De faţă cu tatăl său, fata i-a spus mamei că „tati m-a trântit de pat şi mă doare puţin piciorul”. Ulterior, după ce bărbatul a adormit, fetiţa a sunat-o pe mama ei pe ascuns şi i-a povestit totul. Incidentul a fost confirmat în instanţă şi de unchiul fetei (fratele mamei), martor la agresiune.

A dus-o la spital, spunând că s-a lovit la joacă

Într-un final, când a înţeles că fiica lui nu mimează durerile, bărbatul şi-a dus fiica la spitalul de copii din Timişoara, spunându-le medicilor că fetiţa a alunecat şi s-a lovit la joacă. Anchetatorii aveau să descopere, însă, că adevărul este cu totul altul, trimiţându-l pe bărbat în judecată pentru vătămare corporală gravă şi rele tratamente aplicate minorului.

Apărarea tatălui agresiv

În faţa primei instanţe, bărbatul nu s-a prezentat, dând declaraţii doar în apel. La Curtea de Apel Timişoara, bărbatul a negat toate acuzaţiile, spunând că fetiţa a suferit fractura în timp ce el vorbea la telefon cu mama fetiţei, fosta sa soţie. Bărbatul le-a spus judecătorilor că fata tot vorbea lângă el aşa că i-a spus acesteia „lasă-mă” şi a împins-o pe pat cu mâna, moment în care fetiţa a căzut pe spate şi, fiind slăbuţă, şi-a desfăcut piciorul şi l-a rupt. Bărbatul a mai spus că nu era sub influenţa alcoolului atunci când a împins victima.

De asemenea, în motivarea apelului său, bărbatul a solicitat şi audierea fiicei sale, dar instanţa a respins cererea, considerând că fata ar suferi noi traume dacă ar fi pusă în situaţia să îşi reamintească prin cea a trcut. Bărbatul a mai arătat că i-a aplicat fetei doar o corecţie din cauza obrăzniciei, dar nu a pus în pericol dezvoltarea ei. Bărbatul s-a mai apărat spunând că aceea a fost singura dată când şi-a lovit fiica, incidentul

În continuare, a arătat că i-a aplicat doar o corecţie, din cauza obrăzniciei minorei, dar nu a pus in pericol dezvoltarea ei sub niciun aspect, fiind vorba de un caz izolat. Bărbatul a mai spus că fapta s-a întâmplat in decembrie 2013, cu mult timp în urmă, când minora era în grija sa, iar mama fetei era plecată în Italia, unde îşi refăcea viaţa cu un alt bărbat.

Apărarea bărbatului nu i-a convins pe judecători, care l-au condamnat la patru ani şi jumătate de închisoare cu executare şi l-au obligat la plata unor daune morale de 75.000 de euro.

Urmăriţi timisoara.adevărul.ro pentru a vedea cum au motivat judecătorii condamnarea la închisoare a tatălui care şi-a nenorocit fiica în bătaie.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările