Cauzele uriaşului incendiu de la fabrica de frigidere, stabilite după o săptămână de cercetări VIDEO

Cauzele uriaşului incendiu de la fabrica de frigidere, stabilite după o săptămână de cercetări VIDEO

Urmările incendiului de la fabrica de frigidere de lângă Timişoara FOTO Levente Lucaci

Pompierii şi poliţiştii din Timiş au stabilit, după o săptămână de cercetări, cauzele incendiului de la fabrica de frigidere Frigoglass, de lângă Timişoara.

„În urma cercetărilor efectuate de către comisia de constatare,  formată din specialişti din cadrul ISU Timiş, IPJ Timiş şi reprezentanţi ai operatorului economic, a fost stabilită cauza probabilă a incendiului din 05.06.2021 la un operator economic producător de vitrine frigorifice comerciale.

Rezultatele cercetărilor arată că, cel mai probabil, incendiul a fost iniţiat în zona laboratorului de testare a halei de producţie, iar cauza probabilă care a generat incendiul este efectul termic al curentului electric (cablu electric defect)”, a transmis ISU Timiş.

Potrivit cifrelor de la Registrul Comerţului, Frigoglass, deţinută de un holding olandez şi administrată de un grec, a avut în 2020 un număr mediu de angajaţi de 1.042, o cifră de afaceri de aproape 500.000.000 de lei şi un profit de 4,2 milioane lei. În 2019, fabrica de frigidere aflată pe raza comunei Parţa, a avut o cifră de afaceri de peste 767.000.000 de lei şi un profit de 28 de milioane de lei.

Potrivit primarului din Parţa, Daniel Drăgan, o treime din bugetul comunei provenea de la fabrica de frigidere. În plus, zeci de oameni din localitate lucrau la Frigoglass, loc de muncă la care puteau merge cu bicicleta. Potrivit primarului din Parţa, sunt cazuri în care trei membri ai aceleiaşi familii lucrau la Frigoglass, iar acum sunt pe punctul de a rămâne fără loc de muncă.

„Impactul este în primul şi în primul rând social. Sunt şi trei membri din aceeaşi familie care lucrează. Mă gândesc că există măsuri de protecţie pentru aceşti angajaţi”, a declarat primarul din Parţa.


 

Vă recomandăm să citiţi şi: 

FOTO VIDEO Incendiul de la fabrica de condimente din Alba Iulia nu a fost stins nici după 2 zile. Peste 30 de pompieri se luptă în continuare cu flăcările

Incendiu de proporţii lângă Timişoara. Fabrica de frigidere Frigoglass a fost cuprinsă de flăcări VIDEO

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările