Campionatul Naţional de Padel, în premieră, la Timişoara. Unul dintre cei mai bine cotaţi antrenori din lume ajunge la competiţia din Banat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Timişoara va avea loc Cupa Americana – etapa finală a Campionatului Naţional de Padel, eveniment care promovează unul din cele mai noi sporturi descoperite de români.

Competiţia este programată să aibă loc sâmbătă şi duminică (7- 8 septembrie 2019), la baza sportivă Padel Center din Dumbrăviţa, reunind sportivi din România, Serbia şi Ungaria. 
 

Meciurile de padel vor începe sâmbătă la ora 10.00. 

Cu ocazia campionatului, unul dintre cei mai bine cotaţi antrenori de padel din lume, spaniolul Rafael Darkito, ajunge la Padel Center.

Acesta va susţine cursuri de iniţiere în jocul de padel, pentru toţi doritorii, indiferent de vârstă, vineri, între orele 18.00 – 19-00. Participarea este gratuită.

Primele terenuri de padel din vestul României au fost inaugurate, în 2015, la marginea Timişoarei, mai exact pe un teren care aparţine comunei Dumbrăviţa.

Terenurile construite la Padel Center respectă standardele oficiale ale suprafeţelor pe care se desfăşoară World Padel Tour, cea mai importantă competiţie internaţională a acestui sport. 

Imagine indisponibilă

Padelul a apărut în anul 1969, la Acapulco, în Mexic, din iniţiativa unui om de afaceri nativ, Enrique Corcuera. 

Afacertistul a decis să-şi protejeze terenul de tenis de vegetaţia care îi invada curtea, drept pentru care a ridicat pereţi în jurul acestuia. Pereţii o ajutau însă mai ales pe soţia lui, să nu mai scoată mingile în decor, când juca. 

Un prieten al lui Concuera a găsit conceptul cu pereţi care înconjoară un teren de tenis nu doar surprinzător, ci şi foarte interesant, astfel că a dezvoltat ideea: a creat un teren oficial, cu pereţi, reguli de joc clare, care se aplică şi în prezent. Noul sport a primit propriul nume, padel, şi a fost exportat în Spania. Aici a devenit aproape imediat o adevărată obsesie naţională, apoi a cucerit ţară după ţară. 

Imagine indisponibilă

În prezent sunt peste 8 milioane de jucători de padel în întreaga lume, în principal în ţările hispanice. 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite