Târgu-Mureş: Portret/Csiki Zsolt antrenează campioni la fotbal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Csiki Zsolt antrenează campioni
Csiki Zsolt antrenează campioni

După ce a renunţat la cariera de jucător de fotbal, mureaşeanul Csiki Zsolt a ajuns să antreneze echipele Liceului cu Program Sportiv din oraş.

Csiki Zsolt e pasionat de fotbal din copilărie. „Jucam fotbal zilnic în curtea şcolii până se întuneca. De obicei venea mama după mine să mă ducă acasă”, mărturiseşte sportivul.  Văzându-şi colegii că joacă fotbal la un club sportiv, mureşeanul şi-a convins părinţii să-i permită şi lui acelaşi lucru.

„Am început să practic fotbalul într-un cadru profesionist de la vârsta de 12 ani. Jucam la Clubul Sportiv Şcolar, unde mergeam după cursuri, aproximativ două ore de trei ori pe săptămână”, spune Csiki Zsolt.

Cariera de fotbalist

Mureşeanul a continuat antrenamentele chiar şi pe durata liceului, iar rezultatele n-au întârziat să apară.„Am ajuns de trei ori la turneul semifinal pe ţară la fotbal, când aveam între 14 şi 17 ani. La CSS nu exista însă echipă de seniori, iar după terminarea junioratului, la 18 ani am decis să merg la Braşov, unde am jucat în Liga a II-a la echipele Tractorul Braşov, Electroprecizia Săcele, iar apoi la Romradiatoare Braşov”, mărturiseşte sportivul.

După ce a absolvit facultatea în Braşov, mureşanul s-a întors pe meleagurile natale, unde a continuat să joace fotbal la echipa Transil Târgu-Mureş. „În timp ce jucam în această echipă am obţinut un post de profesor-antrenor la Liceului cu Program Sportiv din oraş, iar după doi ani am renunţat la fotbal în schimbul antrenamentelor cu copiii”, spune mureşeanul.

Munca de antrenor

Antrenamentele efectuate cu elevii îi aduc numeroase satisfacţii sportivului mureşean. „Acum antrenez o echipă de copii de 15 ani, cu care lucrez de patru ani jumate. Echipa are 22 de jucători şi împreună am obţinut rezultate foarte bune. Am participat la turnee amicale, atât în ţară cât şi în Franţa, Ungaria, Slovacia sau Monaco. Echipa are jucători foarte talentaţi, dintre care unul a şi ajuns la Academia lui Gică Hagi”, spune antrenorul.

Rezultatele pozitive nu pot apărea însă fără multă muncă. „Avem cam zece ore de antrenament pe săptămnă, plus partidele oficiale din campionat, ce au loc sămbăta”, spune antrenorul.

Cea mai recentă recunoaştere a talentului de antrenor a mureşeanului a fost obţinerea titlului de campion naţional la fotbal, cu o echipă mixtă a liceului, formată din trei fete şi trei băieţi. „Anul trecut s-a organizat pentru prima oară la Bucureşti o astfel de competiţie, iar echipa Liceului cu Program Sportiv, formată din trei fete de clasa a VIII-a şi trei băieţi de clasa a V-a, pe care i-am antrenat, a devenit campioană naţională”, mărturiseşte antrenorul.

Întrebări şi răspunsuri:
Cât de important este pentru copii să facă sport?
E obligatoriu pentru copii să facă sport. Părinţii trebuie să se ocupe de acest aspect încă de la cele mai fragede vârste. De asemenea, trebuie să fie atenţi şi la ceea ce copiii lor mănâncă. Am observat semne de obezitate la copii de grădiniţă, care nu fac mişcare, în schimb mănâncă produse tip fast food şi beau sucuri acidulate. Sportul e esenţial pentru ca aceşti copii să ducă o viaţă sănătoasă.

Cum îi motivaţi pe aceşti copii să continue cariera fotbalistică începută?
Visul oricărui copil e să ajungă fotbalist. Motivaţia le e dată şi de faptul că obţin performanţe în domeniu şi pot să vadă ţări străine şi să joace în străinătate.

Ce-i place:
Îmi place sportul, începând de la schi şi până la înot. Îmi place să mă uit la sport la TV şi să studiez în domeniul sportului. Apreciez oamenii care îşi aduc copiii la sport şi îi educă armonios. Îmi place sinceritatea atât la cei maturi cât şi la cei tineri. Îmi place să merg în turnee şi să călătoresc. Iubesc să cunosc alte culturi, oameni noi şi alte stiluri de viaţă. Mi-ar plăcea să am mai mult timp să gătesc.

Ce nu-i place:
Nu-mi place viaţa monotonă, simt că trebuie mereu să existe ceva nou. Nu-mi place minciuna şi nici aroganţa. Nu suport să stau prea mult în casă. Nu-mi place să pierd timpul aiurea. Mă supără faptul că sportul nu e destul de susţinut în oras şi că lipsesc bazele sportive atât în Târgu-Mureş cât şi în judeţ.

Profil:


Data naşterii: 7 octombrie 1979 la Târgu-Mureş
Profesie: profesor-antrenor de fotbal la Liceul cu Program Sportiv
Studii:Universitatea de Educaţie  Fizică şi Sport Braşov
Stare civilă: necăsătorit


Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite