GALERIE FOTO Containere ultramoderne amplasate în zona Parcului Diamant

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mureşenii beneficiază mai nou de containere de gunoi speciale, ultramoderne, care împiedică răspândirea mirosurilor neplăcute datorită sistemului de ermetizare şi depozitare a deşeurilor.

Municipalitatea a instalat deja primele containere îngropate pentru depozitarea gunoiului menajer şi reciclabil. Acestea au fost amplasate pe strada Cutezanţei, în zona Parcului Diamant. Zona a fost aleasă special pentru că e una aglomerată, astfel că dacă noile containere nu vor rezolva problema mirosului de gunoi din pubele, vor exista sesizări ale populaţiei ce vor duce la soluţionarea acelui neajuns. Practic, Parcul Diamant e un spaţiu de testare a noilor containere de gunoi.

Cu acest sistem facem un pas important în gestionarea problemei deşeurilor menajere şi reciclabile. Containerele sunt perfect ermetice, nu mai atrag şoareci şi şobolani, sunt salubre, estetice şi împiedică răspândirea de mirosuri neplăcute mai ales în sezonul cald. În cel mai scurt timp vom răspândi acest sistem în toate cartierele municipiului, în funcţie de cererile pe care le vor face asociaţiile de proprietari”, afirmă consilierul Claudiu Maior.


Capacitatea containerelor îngropate este de şapte metri cubi, adică exact cât şapte ghene de gunoi folosite în prezent, iar costurile pentru un astfel de sistem se ridică la 100.000 de lei.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite