Accident Grav la Călimăneşti. Şase victime, una decedată UPDATE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Accidentul  s-a soldat cu şase victime foto ISU Mureş
Accidentul s-a soldat cu şase victime foto ISU Mureş

Un bărbat a decedat, iar alte cinci victime au fost rănite grav după ce două maşini s-au ciocnit azi noapte pe drumul naţional DN 13 A, între localităţile Călimăneşti şi Fântânele. Pompierii au intervenit de urgenţă pentru descarcerarea a două victime.

UPDATE Cauza accidentului-depăşirea neregulamentară

Potrivit şefului Poliţiei Rutiere Mureş, comisarul Lucian Archiudean, accidentul s-a produs din cauza unei depăşiri neregulamentare. Circulaţia în zonă a fost oprită circa o oră. Cele cinci victime, care au suferit politraumatisme sunt în acest moment internate în spital.

Accidentul a fost anunţat în această noapte la ora 03.20, iar la locul tragediei s-au deplasat garda de intervenţie din cadrul Detaşamentului de  pompieri Târgu-Mureş cu o autospecială de descarcerare,  două ambulanţe SMURD, o ambulanţă de la SMURD Sovata, două echipaje de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean precum şi o autospecială de lucru cu apă şi spumă de la Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al oraşului Sângeorgiu de Pădure.

Pompierii au găsit şase victime, dintre care una decedată. Dintre persoanele rănite, două erau în stare de inconştienţă, iar celelalte trei aveau diferite leziuni. Echipa de descarcerare a scos dintre fiarele contorsionate ale maşinii trupul bărbatului decedat şi încă o persoană rănită.

Cele cinci victime au ajuns de urgenţă la spital. Pe timpul intervenţiei circulaţia a fost blocată pe ambele sensuri.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite