Târgu-Jiu: Pandurii au făcut memoriu la TAS

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgu-Jiu: Pandurii au făcut memoriu la TAS
Târgu-Jiu: Pandurii au făcut memoriu la TAS

Pandurii nu renunţă la luptă în cazul Iordache, conducerea clubului înaintând ieri către Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Laussane recursul împotriva hotărârilor luate de comisiile federale în celebrul caz al jucătorului transferat vara aceasta la AEK Atena. Pandurii reclamă că măsura de a da voie jucătorului să pelce la AEK Atena este abuzivă pentru că acesta se afla încă sub contract cu Pandurii.

Marin Condescu este decis să meargă până la capăt în acest caz controversat şi vrea să se lupte cu sistemul birocratic din Federaţia Română de Fotbal unde o secretară a ajuns să semneze un act oficial adresat clubului elen AEK Atena. "Am decis să reclamăm la TAS modul în care a fost declarat liber de contract Ilie Iordache. Este strigător la cer ce se întâmplă şi nu renunţăm la demersurile noastre, inclusiv la cel din instanţa civilă. Nu cred că Mircea Sandu va proceda la dezafilierea noastră", a spus preşedintele Pandurilor.

Act oficial semnat de o secretară


Celebrul caz Iordache a ajuns într-o altă fază după ce Pandurii au descoperit că o secretară din FRF a semnat în locul lui Ionuţ Lupescu un act prin care îi înştiinţa pe grecii de la AEK Atena că pot ridica cartea verde a jucătorului, Camelia Nicolae semnând actul respectiv fără să fie mandatată de directorl Ionuţ Lupescu. "Este adevărat că a semnat o corespondenţă prin care grecii pot ridica cartea verde, dar nu are nici o relevanţă", a spus ieri directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu. Preşedintele clubului Pandurii a vrut să o acţioneze în judecată pe Camelia Nicolae dar a renunţat la această iniţiativă, impresionat fiind de rugăminţile şi plânsetele secretarei. "Comitetul executiv al FRF a declarat un jucător liber de contract, lucru care este imposibil şi de aceea ne-am adresat TAS în acest caz", a afirmat Condescu care vrea să facă lumină în acest caz.
Preşedintele celor de la Pandurii a spus ieri că nu se teme de ameninţările lui Mircea Sandu şi că se bucură în continuare de sprijin din partea altor clubului pentru a se lupta cu acesta. „Ca să dezafiliezi un club trebuie să obţii aprobarea Adunării Generale, iar acolo Sandu are o problemă. Mă bucur în continuare de sprijin din partea multor cluburi şi nu se va întâmpla aşa ceva” a spus Marin Condescu.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite