Secretarul unui liceu este cercetat penal pentru hărţuire sexuală. „A început să mă atingă pe corp şi zone intime, să mă sărute“

Secretarul unui liceu este cercetat penal pentru hărţuire sexuală. „A început să mă atingă pe corp şi zone intime, să mă sărute“

Dinel Deaconescu neagă toate acuzaţiile                                                            Foto: Facebook

Dinel Deaconescu, secretarul Liceului Tehnologic Roşia de Amaradia din Gorj, este cercetat penal pentru hărţuire sexuală, după ce o absolventă a depus o plângere împotriva acestuia. Ea a relatat că secretarul şcolii a încercat să abuzeze de ea chiar în arhiva unităţii de învăţământ.

Mariana Vochiţoiu a depus reclamaţia împotriva lui Dinel Deaconescu la Primăria comunei Roşia de Amaradia, de unde a ajuns la poliţie. Tânăra acuză că secretarul a hărţuit-o sexual a atins-o în zonele intime şi i-a cerut să facă sex chiar în arhiva unităţii de învăţământ.
 
Vicrima spune că venise la şcoală să obţină o adeverinţă: „Am venit în ziua respectivă să solicit o adeverinţă cu câte clase am absolvit. Din biroul dumnealui am plecat împreuă la etajul liceului, spunându-mi că acolo e arhiva, într-o sală de clasă. Ajungând în arhivă a închis imediat uşa biroului prin interior şi a început să mă atingă pe corp şi zone intime, să mă sărute. Atunci am încercat să-l resping, iar din acel moment a devenit foarte agresiv, încercând să mă violeze, desfăcându-şi chiar şi pantalonii.  (...) În acel moment a spus că, dacă nu mă culc cu el, nu îmi dă adeverinţa. Atunci l-am refuzat şi nu am mai luat nici adeverinţa, minţindu-l că mă întâlnesc cu el altădată. (...) A trebuie să jur că mă întâlnesc cu el a doua zi ca să pot scăpa neviolată din încăpere“.
 
Tânăra susţine că a mai venit la şcoală pentru a-şi lua adeverinţa împreuă cu un prieten, pentru a scăpa de propunerile indecente ale secretarului, dar acesta a căutat-o chiar şi acasă: „În zilele următoare m-a căutat la locuinţa din Cojani şi a trebuit să-mi închid şi numărul de telefon ca să scap de el“. Mariana Vochiţoiu arată în sesizar că acelaşi tratament l-a primit şi sora sa din partea secretarului.
 

Încă o plângere depusă de mama uui elev

 
Şi mama unui elev a depus la conducerea Liceului Tehnologic o plângere cu privire la secretarul şcolii. Ilona Faităr, director al Liceului Tehnologic Roşia de Amaradia, a precizat că femeia menţiona în sesizare că secretarul  încercat s-o seducă, faptele având loc chiar în biroul acesteia:
„Am stat de vorbă cu dumnealui, dar neagă tot. Plângerea a ajuns şi la Inspectoratul Şcolar. Noi putem să luăm măsuri că a introdus persoane străine în arhivă. Nu are voie să intre acolo decât dumnealui, pentru că este responsabil cu arhiva. Nici măcar profesorii nu au voie să intre în arhivă. O să discutăm cazul când se întruneşte comisia de etică a liceului“.
 

Poliţia a deschis un dosar penal

 
Poliţiştii au deschis, deja, dosar penal pe numele secretarului liceului. „S-a întocmit dosarul penal pentru hărţuire sexuală în care se efectuează cercetări. Se va da o soluţie prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Novaci“, a spus Miruna Prejbeanu, purtător de cuvât al Poliţiei Gorj. 
 

Secretarul susţine că este o răzbunarea primarului

 
Dinel Deaconescu neagă toate acuzaţiile şi spune că primarul localităţii vrea să se răzbune pe el, pentru că a depus mai multe sesizări faţă de acesta  „Este o cunoştinţă apropiată a primarului Cotojman. E o răzbunare a primarului cu care sunt în conflict. Reclamă fapte petrecute acum două luni şi jumătate. De ce până acum nu am făcut nimic şi de ce plângerea a fost dusă la primărie? Eu am 51 de ani, am copii cu facultate şi nu mă cobor la o femeie care are cinci clase. Dacă primarul crede că mă intimidează în felul acesta, se înşeală. Mama aceea e tot pusă de el. Vă daţi seama câte femei trec pe la mine prin birou şi eu să le agreseze şi trag de toate persoanele care trec pe la mine? Nu mă gândeam că procedează atât de josnic. O s-o acţionez în judecată pe femeia respectivă, după ce se termină ancheta. O să discut cu un avocat“.
 
Dinel Diacoescu spune că primarul l-a dat afară din partid şi şi-a pierdut şi funcţia de consilier local din partea PNL.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările