Preotul care a schimbat viaţa comunităţii sale: „Suntem ca într-o familie“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Părintele Făiniş a schimbat viaţa comunităţii pe care o păstoreşte
Părintele Făiniş a schimbat viaţa comunităţii pe care o păstoreşte

Antonie Făinişi, preot paroh în localitatea Strâmba Jiu, oraşul Turceni, judeţul Gorj, este considerat un adevărat păstor al comunităţii.

Acesta a ridicat o biserică falnică din lemn, în stil maramureşean, a deschis un club al vârstnicilor şi în fiecare duminică reuşeşte să le ofere persoanelor nevoiaşe o masă caldă. „A început că capetele formă în anul 1998. Biserica este construită din lemn de stejar şi brad“, a spus părintele paroh.

„Părintele nostru are un har aparte“

Lucrurile frumoase reuşite de preot pentru comunitatea sa nu se opresc aici. Acesta a reuşit să deschidă un cabinet medical în casa parohială pe care a construit-o, dar şi un punct farmaceutic, pentru ca localnicii să nu mai fie nevoiţi să meargă 7-8 kilometri până în localitate Turceni. De asemenea, părintele Făiniş a înfiinţat o asociaţie pentru tinerii din localitate, în cadrul căreia aceştia desfăşoară diferite activităţi: învaţă cântece religioase, pun în scenă diferite scenete sau participă la acţiuni umanitare. „Suntem ca într-o familie. Ne înţelegem foarte bine“, a precizat unul dintre tinerii voluntari din asociaţie.

Fainis

Enoriaşii sunt bucuroşi că părintele se implică în viaţa comunităţii. „Părintele nostru are un har aparte. Este un mare noroc că avem un asemenea părinte care este şi fiu al satului“, a spus unul dintre enoriaşi.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite