Localnicii din satul Rasova au primit apă potabilă din cisterna pompierilor
0200 de familii din satul Rasova, comuna Băleşti, au primit, ieri, apă potabilă adusă cu cisterna pompierilor din Târgu Jiu. Cea mai mare parte a fântânilor au secat din cauza secetei, iar oamenii au rămas şi fără apă de băut.
Seceta a afectat şi culturile localnicilor, nu doar fântânile.
„Nu se ia nicio măsură de nimeni. S-a băgat apă până la intrare în sat. Sunt atâtea pompe de apă, dar nu poţi să iei un pahar cu apă“, a spus un localnic nemulţumit.
Oamenii se plâng doar de o săptămână autorităţile au început să aducă apă în sat, deşi problema durează de două luni. „De două luni avem probleme cu apa. De o săptămână şi ceva bagă pe drum. Nu ni se aduce nouă, cu bagă pe drum. Luăm apă de la oameni care au bazine şi o băgăm în fântână. În grădină nu udăm şi lăsăm să moară toare recoltele. Fântăna are o adâncime de şapte metri, dar nu are apă nici de o jumătate de metru“, s-a mai plâns o localnică.
Pompierii, chemaţi de primărie
Cătălin Stolojanu, viceprimarul comunei Scoarţa, a precizat că în fiecare zi se transportă în Rasova cinci cinsterne cu apă menajeră: „Acţiunea de astăzi este mai concertată în satul Rasova. Zilnic udăm drumul şi ducem apă nepotabilă pentru animale. Avem un tractor cu cisternă pentru a duce apa în acest sat. În jur de cinci cisterne ducem în fiecare zi în acest sat. Astăzi am cerut şi ajutorul ISU pentru a duce şi apă potabilă la oamenii din satul Rasova. E secetă mare, iar fântâniile din sat au secat. Deocamdată, doar în aces sat aducem apă. Anual se întâmplă acest lucru când este secetă. Mai este o problemă în satul Tălpăşeşti, într-o mahala mai izolată, unde sunt zece familii“.
O situaţie alarmantă este şi la Albeni, acolo unde nu a mai fost realizată alimentarea cu apă. Sinistraţii se alimentează cu apă potabilă de la un puţ şi cară apa în bidoane şi alte recipiente sute de metri.