Legea educaţiei Apponyi, care a dus la închiderea a sute de şcoli româneşti din Transilvania. „Toate şcoalele să fie prevăzute cu emblema ungară“

Elevii români erau obligaţi să înveţe limba maghiară până la 10-11 ani

Legea Apponyi a fost considerată apogeul politicii de maghiarizare prin şcoală. A fost iniţiată de ministrul cultelor şi instrucţiunii publice Albert Apponyi şi a intrat în vigoare în anul 1907.

Legea educaţiei Apponyi instituia obligativitatea studierii în limba maghiară în şcoli, iar această măsură era extinsă şi asupra şcolilor confesionale şi comunale, care aveau dreptul de a oferi instruire şi într-o limbă minoritară. „Toţi copii, indiferent de limba lor nativă, trebuie să se poată exprima în maghiară în scris şi vorbit până la sfârşitul clasei a patra“, adică la vârsta de 10-11 ani“, aceasta era una dintre prevederile acestei legi. Legea mai stabilea plata în mod diferianţiat a cadrelor de la şcolile susţinute de comunităţi, în special cele româneşti, şi cele care erau finanţate de statul maghiar.
 

Legea mai prevedea dreptul statului de a suprima orice şcoală românească pentru simplul motiv că acest lucru era reclamat de interese superioare de stat. Aplicarea legilor lui Appony a dat o grea lovitură dezvoltării spirituale a românilor din Transilvania. După cinci ani de la intrarea ei în vigoare fuseseră închise 320 de şcoli româneşti din cele 2.795 existente, iar până în în anul 1915 se pusese lacătul pe 600 de şcoli româneşti.

Ce prevedea Legea Apponyi

„1. Învăţătorii aplicaţi la şcoalele comunale şi confesionale sunt funcţionari publici, competenţele statorite prin lege li se garantează prin forurile administrative.
 

2. Competenţele învăţătorilor aplicaţi în mod definitiv la şcoalele comunale şi confesionale se statoresc în suma anuală minimală şi anume: în comunele din clasa I şi a II-a de cuartir cu 1200 cor[oane], în comunele din clasa a III-a de cuartir cu 1100 cor[oane], iar în comunele din clasa a IV-a de cuartir şi în comunele neîmpărţite în clase de cuartir 1000 cor[oane]. […]

17. Fiecare şcoală şi fiecare învăţător, fără considerare la caracterul şcoalei şi la împrejurarea că beneficiază de ajutor de stat sau ba, se îndatorează a dezvolta şi întări în sufletul elevilor spiritul de alipire cătră patria maghiară, precum şi modul de gândire religios-moral.
 

Punctul acesta de vedere trebuie să predomineze întreagă instrucţiunea; ca expresiune externă în fiecare şcoală, fără deosebire de caracter, trebuie afişată emblema ţării ungureşti, atât deasupra portalului, cât şi într-un loc potrivit din sălile de învăţământ; mai departe în sălile de învăţământ să se afişeze tabele de părete cu subiecte din istoria Ungariei, iar la sărbători naţionale să se arboreze pe edificiu stindardul naţional maghiar. Afară de aceste insignii se permite afişarea emblemei comitatului sau a comunei, apoi inscripţiunea privitoare la caracterul şcoalei comunale respectiv confesionale în limba maghiară şi în modul stabilit de lege; în sălile de învăţământ se mai permite afişarea portretelor episcopilor respectivei confesiuni, insignii religioase, icoane despre pietatea creştinească şi rechizitele de învăţământ necesare la instrucţiune. Acestea însă nu pot conţinea deducţiuni istorice şi geografice străine şi nu pot fi decât producte din patrie. Ministrul de culte şi instrucţiune publică în sarcina resortului său se îngrijeşte ca toate şcoalele să fie prevăzute cu emblema ungară şi cu stindardul naţional maghiar, precum şi cu tabelele istorice statorite în coînţelegere cu autoritatea şcolară, ca susţinătoare de şcoală. Tabelele istorice se vor aşeze în săile de învăţământ în mod corespunzător, iar învăţătorii sunt datori a explica însemnătatea acelora în cursul exerciţiilor intuitive şi în cursul instrucţiunei din istorie şi geografie. […]

19. În şcoalele poporale cu limbă de propunere nemaghiară, ori beneficiază de ajutor de stat ori nu, limba maghiară este a se propune în toate despărţămintele după un plan de învăţământ şi într-un număr de ore, înainte stabilit de ministrul de culte şi instrucţiune publică în coînţelegere cu autoritatea şcolară confesională, în aşa măsură, ca un elev, cu limba maternă nemaghiară, după terminarea anului al patrulea de şcoală să-şi poată la înţeles exprima gândurile în limba maghiară, atât cu graiul, cât şi în scris. […].“