VIDEO ÎPS Arhiepiscop şi Mitropolit Nifon - Pastorală la Naşterea Domnului, 2018

ÎPS Arhiepiscop şi Mitropolit Nifon a transmis pastorala anuală la Naşterea Domnului. ÎPS a făcu apel la unitate în comunitate, la iubirea aproapelui şi la credinţă în Dumnezeu.

Iubiţii mei fii sufleteşti, slujitori ai altarelor şi dreptmăritori creştini,

Împreună cu întreaga Creştinătate, în pace, comuniune şi solidaritate, ne bucurăm de Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos, cel mai mare dar făcut de Dumnezeu nouă, vreodată, sărbătoare ce umple de speranţă, de lumină şi de iubire sufletele noastre, dăruindu-ne credinţă statornică şi tare în Cel care toate le săvârşeşte pentru mântuirea noastră.

Izvor de iubire, comuniune şi pace, acest eveniment minunat al Întrupării Fiului lui Dumnezeu sfâşie întunericul veacurilor, lăsând să ţâşnească, cu irezistibilă forţă, lumina, plină de har şi de adevăr, care dă rost existenţei noastre şi ne oferă puterea de a merge înainte, cu deosebit curaj, pe drumurile vieţii.

Din iubire faţă de noi, oamenii, Dumnezeu, Cel Atotputernic şi necuprins, Se smereşte şi vine la noi, intră în lumea noastră, pentru a împărtăşi toate ale noastre, pentru a fi pururi împreună cu noi, însoţindu-ne în acest extraordinar parcurs al existenţei, ca Cel ce ne iubeşte şi ne cunoaşte, aşa cum Sfântul Apostol Pavel mărturiseşte că: „Iubirea lui Dumnezeu s-a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El” (I Ioan 4, 9).

Sfântul Maxim Mărturisitorul spunea, atât de adânc: „El cunoaşte făpturile ca pe propriile Sale voiri… pentru că pe toate le-a făcut cu voia - ceea ce nimeni nu va nega - şi dacă a spune că Dumnezeu Îşi cunoaşte propria Sa voire este un lucru cuvios şi drept, atunci odată ce Dumnezeu a făcut pe fiecare dintre făpturi voindu-o, desigur că El cunoaşte făpturile ca pe propriile Sale voiri” (Ambigua, PSB, vol. 80, p. 88).

Din această perspectivă, întregul timp, dar şi fiecare moment al vieţii noastre, în pofida greutăţilor şi încercărilor, este umplut şi binecuvântat de prezenţa mântuitoare şi luminoasă a Celui ce ţine în existenţă toate şi este unit, în mod inseparabil, cu fiecare fiinţă umană, oferindu-ne certitudinea că păşeşte împreună cu noi, fără a ne abandona vreodată, ci, dimpotrivă, gata să ne împărtăşească harul Său cel dumnezeiesc.

Născându-Se în ieslea săracă a Betleemului, Fiul lui Dumnezeu a ales calea cea mai potrivită, a iubirii, pentru a intra în fragilitatea şi în înstrăinarea noastră, şi pentru a împărtăşi cu noi bucuriile, speranţele, încercările, neputinţele şi neajunsurile vieţii, devenind cel mai apropiat Prieten al nostru, care niciodată nu ne părăseşte, în nicio situaţie, nicicând, fiindcă El este „iubire şi numai iubire” (I Ioan 4, 16), iar noi suntem rodul preţios al voinţei şi al milostivirii Sale.

La „plinirea vremii” (Galateni 4, 4), atunci când noaptea lumii şi întunericul păcatului păreau că stăpânesc, cu intensitate, totul şi sunt indestructibile, „Lumina lumii” (Ioan 9, 5), „Domnul Cel tare şi puternic” (Psalm 23, 8) a hotărât să vină la noi, să intre în lumea noastră, să ia toate ale noastre, pentru a ne mântui din robia păcatului, a răului şi a morţii, şi să ne dăruiască viaţă veşnică.

În Betleemul Iudeii, la marginea lumii cunoscute în vremea aceea, într-o mică iesle, săracă şi neînsemnată, Cel necuprins S-a născut, „de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria”, arătându-ne că înaintea lui Dumnezeu, cu toţii suntem importanţi şi ceea ce înaintea noastră pare mic şi umil, devine mijloc de manifestare a milostivirii Sale, ocazie de a săvârşi taina mântuirii omului. Astfel, „când Domnul S-a născut, ieslea în Rai s-a prefăcut”, după cum frumos vestesc colindele noastre străbune, mărturie misionară a credinţei înaintaşilor noştri, căci timpul Naşterii Sale a devenit prezentul mântuirii noastre.

Înţelepciunea colindelor ne transmite frumuseţea credinţei străbune, prin intermediul frumuseţii cântărilor, într-un mod ce reuşeşte să bucure sufletele noastre, îndemnându-ne să devenim mărturisitori ai credinţei dreptmăritoare.

Dreptmăritori creştini,

În acea noapte, îngerii descoperă Naşterea Mântuitorului lumii, „Răsăritul cel de Sus” şi „Soarele dreptăţii”, unor păstori aflaţi în afara cetăţii, care, astfel, devin primii martori ai acestui măreţ şi tainic eveniment care a schimbat substanţial destinul omului şi al universului.

Lor, celor mai neînsemnaţi, săraci şi umili, li s-au adresat îngerii, pentru a ne arăta că Dumnezeu a venit să ruşineze pe cei înţelepţi şi bogaţi, iar înaintea Lui se răstoarnă ordinea importanţei lumii noastre. După cum spune şi Sfântul Apostol Pavel, când zice: „Dumnezeu Şi-a ales pe cele slabe ale lumii, ca să le ruşineze pe cele tari; Dumnezeu Şi-a ales pe cele de neam jos ale lumii, pe cele nebăgate în seamă, pe cele ce nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt” (I Corinteni 1, 27-28).

Aceşti păstori, umili şi cu inimile curate, s-au împărtăşit cei dintâi de bucuria Întrupării Fiului lui Dumnezeu, devenind peste secole misionarii acestui nemaiauzit eveniment, ce a cutremurat din temelii certitudinile şi fundamentele greşite ale lumii noastre.

Cuvintele îngereşti, pline de speranţă şi de bucurie, se adresează fiecăruia dintre noi, celor care, cu smerenie şi disponibilitate, în tumultul vieţii, suntem dispuşi să ne deschidem lucrării mântuitoare a lui Dumnezeu: „Nu vă temeţi. Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare… Căci, vi S-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David” (Luca 2, 10-11).

Încrederea până la capăt în Domnul vieţii şi bucuria la care El ne face părtaşi sunt cele două aspecte ale mesajului îngeresc, împărtăşit păstorilor din Betleem, dar care ni se adresează fiecăruia în parte, chemându-ne să devenim martori ai Evangheliei lui Hristos, prin cuvânt şi faptă, precum şi generoşi dăruitori şi ajutători pentru semenii noştri, atât de des confruntaţi cu necazuri, lipsuri sau nevoi.

„Purtându-ne sarcinile unii altora” (Galateni 6, 2), ajutându-ne şi fiind receptivi la orice nevoie şi lipsă din comunitatea noastră, vom putea să trăim, în mod autentic şi firesc, iubirea şi comuniunea şi să fim vrednici vestitori ai Evangheliei lui Hristos, fiindcă adevărata iubire nu este niciodată nepăsătoare faţă de încercările şi problemele aproapelui, iar comuniunea nu se poate naşte şi susţine decât prin dărnicie, generozitate şi solidaritate!

Urmând călăuzirea luminoasă a înţelepciunii dumnezeieşti, magii din Orient, căutători sinceri şi stăruitori ai adevărului, dar în acelaşi timp şi simboluri ale cunoaşterii, bogăţiei şi puterii fabuloasei lumi a Răsăritului, au venit să se închine Pruncului dumnezeiesc – neaşteptat şi incomensurabil dar al Tatălui ceresc, recunoscând, prin gestul lor, că întotdeauna, căutarea sinceră a lui Dumnezeu duce la aflarea Lui, apoi adevărata şi suprema înţelepciune numai Cel Atotînţelept o poate oferi, iar rostul adevărat, integral şi necesar al vieţii omului poate fi dăruit numai de El, Cel de la care vine tot binele!

Din acest motiv, ei au pus la picioarele Fiului lui Dumnezeu Întrupat „aur, smirnă şi tămâie” (Matei 2, 10-12), pe de o parte, simbolul a ceea ce este mai de preţ pentru om, din punct de vedere material, ca omagiu şi preţuire, iar, pe de altă parte, pentru a arăta că nimic nu este mai preţios decât Fiul lui Dumnezeu Întrupat, iar darurile omului sunt darurile pe care Domnul i le-a dăruit şi când noi le punem înaintea Lui nu facem decât să-I dăruim iubirea noastră, purtată de darurile materiale, ca recunoştinţă şi mulţumire pentru iubirea pe care El, necontenit, ne-o oferă, aşa cum spunem la Sfânta Liturghie: „Ale tale dintru ale Tale, Ţie îţi aducem de toate şi pentru toate!”

Iubiţi fii sufleteşti,

Naşterea Domnului se referă la faptul că Dumnezeu, Cel ce pe toate le-a creat din marea Sa iubire, nu putea rămâne nepăsător la decăderea, răul şi întunericul ce cuprinsese creaţia Sa. De aceea, a venit la noi, luând toate ale noastre, în afară de păcat, pentru a ne elibera din sclavia păcatului şi a morţii şi a ne redărui demnitatea de chip al Său. În El „sălăşluieşte toată plinătatea dumnezeirii” (Coloseni 2, 9), prin El am cunoscut „Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14, 6).

În chip real şi de necontestat, Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat, la „plinirea vremii” (Galateni 4, 4), devenind Om adevărat şi rămânând Dumnezeu adevărat, pentru a ne arăta adevărata cale care duce la El şi descoperindu-ne faptul că autentica fericire se află numai în căutarea, aflarea şi intrarea în comuniune cu Dumnezeu.

Pentru aceasta, în fragilitatea, gingăşia şi frumuseţea Pruncului născut în Betleemul Iudeii, adorăm pe Cel ce ne iubeşte atât de mult încât nu a pregetat să Se smerească, chipul nostru luând, „făcându-Se asemenea oamenilor, şi la înfăţişare aflându-Se ca un om” (Filipeni 2, 6), venind la noi, pentru a ne dărui adevărata pildă de viaţă, trăită „în Duh şi în adevăr” (Ioan 4, 24).

Naşterea Domnului este o realitate istorică incontestabilă, deoarece Întruparea Sa ne descoperă că El a luat trup şi suflet omenesc în mod real, trăind toate ale noastre şi fiind întru totul la fel ca noi, cunoscând neajunsurile, provocările şi încercările vieţii omeneşti, dar mai ales ridicând demnitatea umană acolo unde-i era locul, astfel încât fiinţa umană să-şi redescopere statutul de creaţie a lui Dumnezeu care este, întotdeauna, plin de iubire, compasiune şi milostivire faţă de fiii şi fiicele Sale.

Momentul divin al Întrupării Fiului lui Dumnezeu ne arată că, după Naşterea Domnului, nu mai putem vorbi nici de Dumnezeu fără om, nici de om fără Dumnezeu, ci de Dumnezeu întrupat şi de om îndumnezeit.

Prin urmare, să ne întărim, aşadar, în credinţă, în speranţă şi în iubire, căci „astăzi ni S-a născut Mântuitor, Care este Hristos Domnul” (Luca 2, 11).

Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,

Bucuria sărbătorii Naşterii Domnului ne cheamă la comuniune şi la aprofundarea încrederii noastre, la mărturisirea, cu statornicie, a binelui făcut nouă de Domnul, pentru a împărtăşi celor de lângă noi din roadele credinţei şi a aduce lumină, acolo unde este întuneric, speranţă, acolo unde s-a ivit deznădejdea, încredere, acolo unde teama şi frica domnesc, şi iubire, acolo unde ura şi răutatea s-au aşezat!

Aprofundând iubirea şi comuniunea cu Dumnezeu şi cu semenii, vom construi o societate fundamentată pe pace, dreptate şi armonie, oferind lumii mărturia prezenţei binefăcătoare a Domnului în mijlocul nostru.

Mângâiaţi de prezenţa plină de milostivire a Domnului în sufletele noastre, avem datoria de a privi, cu disponibilitate, către cei lipsiţi, singuri, bolnavi, bătrâni, săraci, copii cu părinţii plecaţi din ţară, ori semeni de-ai noştri aflaţi în diferite încercări, cărora trebuie să le dăruim o generoasă şi frăţească mărturie de solidaritate creştină, de „credinţă lucrătoare prin iubire” (Galateni 5, 6)! Fiindcă, aşa cum mărturisea Sfântul Ioan Gură de Aur: „Multe sunt cele care caracterizează creştinismul, dar mai mult decât toate şi mai puternică decât toate este dragostea reciprocă şi pacea” (Omilia la Evrei 31, 1).

Naşterea Domnului este, în primul rând, o sărbătoare a familiei, care celebrează valorile fundamentale ale credinţei creştine, îndemnându-ne la a promova, cu fermitate şi cu hotărâre, principiile dumnezeieşti ale Evangheliei lui Hristos.

Reflectare a comuniunii şi iubirii Preasfintei Treimi, familia reprezintă fundamentul Bisericii şi al lumii noastre, singurul cadru potrivit de naştere, creştere şi educaţie a copiilor. Ea reprezintă acea şcoală a sfinţeniei, unde se deprind fundamentele vieţii creştine, se învaţă frumuseţea principiilor evanghelice şi se trăieşte bucuria comuniunii frăţeşti.

În acest context, aş dori să mulţumesc tuturor celor care s-au implicat în buna desfăşurare a Referendumului pentru definirea căsătoriei, din luna octombrie a acestui an, moment de mărturisire a credinţei noastre ce ne îndeamnă la o aprofundare mai intensă a vieţii spirituale şi la o promovare mai profundă a învăţăturii noastre creştine.

Iubiţii mei fii duhovniceşti,

Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, ne apropiem de încheierea anului 2018, an ce a fost dedicat omagierii unităţii de credinţă şi de neam şi comemorării precursorilor şi făuritorilor Marii Uniri din 1918. Împreună ne-am bucurat de ceremoniile impresionante, din ziua de 10 iunie 2018, dedicate resfinţirii bisericii Mânăstirii Dealu, acolo unde se află capul primului mare întregitor de ţară – Mihai Voievod Viteazul, dar şi de târnosirea bisericii Sfântul Voievod Neagoe Basarab din Târgovişte, care, alături de alte câteva sfinte lăcaşuri de la noi, se constituie în biserici – Dar pentru Centenar al Arhiepiscopiei Târgoviştei. De asemenea, ne-a învrednicit Părintele ceresc să participăm la sărbătoarea sfinţirii Catedralei Naţionale de la Bucureşti – darul Bisericii noastre străbune pentru Anul Centenar şi simbol al efervescenţei spirituale a credinţei poporului român.

Anul acesta am conştientizat cu toţii, mai bine decât oricând, că avem nevoie de unitate, solidaritate, iubire şi comuniune, pentru a ne putea bucura împreună de pace, armonie, dezvoltare şi prosperitate. Iar Biserica strămoşească ştie să fie un catalizator al tuturor energiilor pozitive ale naţiunii noastre, fiind alături de neamul său la toate marile lui momente.

Iubiţi fii sufleteşti,

Recunoscători pentru toate Preamilostivului Dumnezeu, Îi mulţumim pentru tot sprijinul şi ajutorul ce ni l-a oferit în acest an, invocând părinteasca-I grijă şi în anul 2019, care a fost proclamat de către Sfântul Sinod al Bisericii noastre drept: „Anul omagial al satului românesc (al preoţilor, învăţătorilor şi primarilor gospodari)” şi „Anul comemorativ al patriarhilor Nicodim Munteanu şi Iustin Moisescu şi al traducătorilor de cărţi bisericeşti”. Aceste teme vor fi aprofundate, în Eparhia noastră, pe tot parcursul noului an, pentru a reliefa valorile tradiţionale, creştine şi româneşti, precum şi rolul spiritual şi cultural al unor personalităţi ecleziale ortodoxe.

Să întâmpinăm, deci, sărbătoarea Naşterii Domnului cu o pregătire sufletească specială, preocupaţi de curăţirea sufletelor noastre, pentru ca fiecare dintre noi să devină un Betleem în care să Se nască Iisus Hristos cu măreţia şi splendoarea învăţăturii Sale, în aşa fel încât minţile şi inimile noastre să se reînnoiască cu puterea harică a credinţei şi a iubirii creştine.

Cu aceste gânduri, vă îmbrăţişez, pe toţi, preoţi şi credincioşi, tineri şi vârstnici, dorindu-vă să petreceţi sărbătorile Naşterii Domnului, Anului Nou şi Botezului Domnului în pace, sănătate şi iubire!

La anul şi la mulţi ani!

Al vostru arhipăstor, către Hristos Domnul rugător,

pentru binele şi bucuria voastră, a tuturor,

† N I F O N

Arhiepiscop şi Mitropolit