UPDATE Percheziţii alcool: Mii de litri de alcool fără acte şi 19 mandate de aducere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pe numele unui bănuit, poliţiştii au întocmit un dosar penal după ce la domiciliul său au fost descoperite 120 de articole pirotehnice deţinute fără drept
Pe numele unui bănuit, poliţiştii au întocmit un dosar penal după ce la domiciliul său au fost descoperite 120 de articole pirotehnice deţinute fără drept

Mii de litri de alcool fără acte, bani, instalaţii artizanale şi înscrisuri au fost indisponibilizate de la domiciliile persoanelor bănuite de infracţiuni economice. Asta a fost captura poliţiştilor, în urma percheziţiilor de luni. De asemenea, 19 mandate de aducere au fost puse în executare.

"În urma percheziţiilor desfăşurate în această dimineaţă, poliţiştii au descoperit la domiciliile bănuiţilor  14.816  litri de alcool,  91.100 litri de resturi provenite din distilarea materiei prime pentru producerea alcoolului,  25.400 lei, 11 instalaţii artizanale destinate fabricării băuturilor alcoolice, mai multe documente şi înscrisuri. Totodată, faţă de două persoane s-a luat măsura sancţionării contravenţionale în conformitate cu prevederile Legii 126/1995, precum şi a anulării dreptului de deţinere, folosire şi port arme letale şi neletale supuse autorizării după ce au fost depistate în timp ce deţineau la domiciliu arme de vânătoare pe care nu le-au asigurat corespunzător", se arată într-un comunicat al IPJ Dâmboviţa.

Pe numele unui bănuit, poliţiştii au întocmit un dosar penal după ce la domiciliul său au fost descoperite 120 de articole pirotehnice deţinute fără drept.

De asemenea, poliţiştii au efectuat 19 controale la agenţi economici de pe raza judeţului, bănuiţi că ar fi comercializat fără drept băuturi alcoolice.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite