UPDATE DOSARUL “PONIEUL” Poliţiştii au confiscat de la un bărbat, doi ponei pe care îi cumpărase de la hoţii de animale VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ponei recuperaţi de poliţie
Ponei recuperaţi de poliţie

Doi ponei de toată frumuseaţea au fost recuperaţi de la un bărbat care îi cumpărase de la hoţii de animale. Bărbatul a fost oprit în trafic de către poliţiştii dâmboviţeni şi le-a spus acestora că a dat pe ei câte 5.000 de lei.

Actiunea poliţiştilor de vineri noapte vine după ce în zorii zilei, romii din mai multe localităţi din Dâmboviţa şi Prahova au fost luaţi la puricat, în urma unor informaţii că în locuinţele acestora se află animale şi bunuri furate.




Din 30 de persoane reţinute într-un amplu dosar de furturi de animale şi bunuri din gospodăriile din mediul rural din Dâmboviţa şi Prahova, doar 16 au fost arestate preventiv în urma percheziţiilor domiciliare efectuate de poliţişti. Cei care îşi vor petrece sărbătorile după gratii au vârste cuprinse între 17 şi 41 de ani şi sunt din Dâmboviţa şi Prahova. Ei sunt acuzaţi de comiterea a 22 de furturi de animale şi din anexe gospodăreşti, prejudiciul creat fiind de aproximativ 55.000 lei.



În urma percheziţiilor efectuate de poliţişti din cadrul Inspectoratelor Judeţene de Poliţie Dâmboviţa, Argeş, Prahova şi Buzău, Direcţiei de Supravegheri Operative din cadrul I.G.P.R,  Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale şi Serviciului de Intervenţie Rapidă, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte, au fost recuperate mai multe cabaline, hamuri, drujbe, cazane de fabricat rachiuri şi două carnete CEC Bank pe care se afla depusă suma de 50.000 lei. Hoţii au fost deocamdată arestaţi pentru 20 de zile.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite