Teodorovici anunţă că la anul toată lumea va depune declaraţii online. "Colegii de la IT vor fi gata cu formularul inteligent pe 15 mai"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Orlando Teodorovici, a declarat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, că în 2019 toate persoanele care depun formulare la ANAF trebuie să o facă exclusiv online.

Ministerul de Finanţe pregăteşte simplificarea obligaţiilor declarative prin depunerea unei singure declaraţii, "Declaraţia unică" privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice.

"Formularul înseamnă o reducere de costuri sau timp pentru contribuabili. Şi de partea statului înseamnă o reducere. Dacă pe an dăm 10 milioane de euro ca să trimitem plicurile astea acasă, e o sumă care dispare, plus mentenanţa, tonnere şi multe altele. Astăzi sunt cam 700.000 de deponenţi de formulare, din care cel mult 5% sunt online. Până la final de an sau 31 martie 2019, trebuie să îi facem pe toţi să fie online, pentru că de la anul nu mai acceptăm decât online. Colegii de la IT vor fi gata cu formularul inteligent pe 15 mai", a declarat Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.

image

„Declaraţia unică“ va comasa şapte declaraţii, între care şi Formularul 600.

Astfel, cele şapte declaraţii actuale care vor dispărea şi vor fi comasate sunt: D200 - veniturile realizate din România, D201 - veniturile realizate din străinătate, D220 - venitul estimat/norma de venit, D221 - norme de venit - agricultură, D600 - venitul bază pentru CAS, D604 - stabilire CASS persoane fără venit, D605 - stopare CASS persoane fără venit.

Termenul de depunere propus pentru acest an este 15 iulie.

Însă de anul viitor această declaraţie se va depune exclusiv online şi va fi un singur termen de depunere, 31 martie, pentru anul fiscal precedent al realizării veniturilor şi estimare a anului în curs.

De asemenea, pentru acest an, Ministerul de Finanţe analizează posibilitatea introducerii unui sistem de bonificaţii pentru contribuabilii care achită anticipat obligaţiile fiscale estimate datorate.

De exemplu, persoanele care vor achita integral până la 15 iulie 2018 obligaţiile fiscale datorate vor avea o reducere de 10%, iar pentru plata acestora până la 30 septembrie 2018 reduceree este de 5%.

Dacă Declaraţia Unică se depune pe suport de hârtie, reducerile sunt de 5%, dacă obligaţiile fiscale sunt plătite până la 15 iulie, şi de 2% dacă vor face plata până la 30 septembrie.

Între avantajele acestei măsuri, Ministerul de Finanţe menţionează "posibilitatea utilizării resurselor financiare în cursul anului, în funcţie de necesităţile proprii ale contribuabilului - necondiţionarea de existenţa unor sume şi termene de plată fixe".

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite