Moreni. Anchetă epidemiologică în cazul celor 12 copii care s-au prezentat la spital în stare gravă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Direcţia de Sănătate Publică Dâmboviţa încearcă să afle ce anume i-a îmbolnăvit pe cei 12 copii, din Moreni, care au ajuns, joi, la spital cu simptome de toxiinfecţie alimentară. O anchetă epidemiologică a fost demarată, iar medicii iau probe din apă, dar şi din alimentele din care au consumat elevii, inclusiv din cele primite în programul "laptele şi cornul".

“Copii au o simptomatologie de toxiinfecţie aliemntar şi au consumat diverse alimente, din diferite zone ale oraşului. Am încercat să ne legăm de apa consumată, de sursa de apă. Nu cred că este de la apă. Unii au relatat că au mâncat caşcaval, alţii brânză topită. Altora le-au dat părinţii mici. La şcoală au început simptomele, de la prima oră. Au alertat părinţii. Din 12 mai sunt şase rămaşi pentru investigaţii şi tratament. Li s-au făcut toate analizele, dar nu a ieşit nimic concludent în analize, adică rotavirus sau E-coli”, a declarat Eugenia Manu, managerul Spitalului Municipal Moreni.

Conducerea Spitalului a informat Direcţia de Sănătate Publică Dâmboviţa, care a demarat o anchetă în acest caz.

În total, 12 micuţi, cu vârste cuprinse între 4 şi 10, de la o grădiniţă din Moreni şi de la două şcoli din acelaşi oraş, au ajuns la spital cu dureri abdominale, vărsături, scaune diareice şi dureri de cap.

image

“Sunt 12 cazuri care au venit cu simptome de vărsături, diaree, dureri absomninale, cu semne de deshidratare de până la 7%. I-am monitorizta, i-am ţinut în secţie perfuzaţi cu seruri de hidratare şi investigaţii. Acum sunt în afara oricărui pericol. Ar pute fi alimentaţie necorespunzătoare, alimente la promoţie cu termenul expirat, cum ar fi lactatele, iarut sau caşcaval sau mezeluri, cum ar fi cârnaţi, parizer. În general supermarketuri.”, ne-a spus dr. Alexandru Voinescu, medic primar pediatru la Secţia de Pediatri Moreni.

Părinţii sunt bulversaţi, mai ales că nu ştiu ce ar fi putut cauza stările de rău şi mai ales de ce să se ferească.

Copiii cu probleme provin de la Şcoala Nr. 3, Şcoala Nr. 4 şi de la Grădiniţa “Riţa Gărgăriţa” din Moreni.

PE ACCEEAŞI TEMĂ.

Moreni: 12 copii, de diferite vârste, au ajuns la spital cu simptome de toxiinfecţie alimentară

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite