Grupul italian Beltrame a cumpărat şi va relansa Combinatul de la Târgovişte. Când se fac primele angajări

0
Publicat:
Ultima actualizare:
cos targoviste

S-a semnat preluarea COS Târgovişte de către firma Beltrame, după finalizarea tranzacţiei de 38 de milioane de euro, sumă pe care italienii au virat-o în contul creditorilor.  Pentru colosul industrial începe o nouă etapă, sub „umbrelă italiană”, după ce ani la rândul a fost sub patronaj rusesc.

Beltrame, firma care a câştigat licitaţia în faţa Liberty Galaţi, a plătit în totalitate suma fixată pentru preluarea activelor COS Târgovişte şi urmează să angajeze 200 de persoane în acest an. Săptămâna viitoare ar putea fi făcute primele mutări pe piaţa muncii, spun sindicaliştii.

Potrivit Prefecturii Dâmboviţa, COS Târgovişte va crea 200 de locuri de muncă în acest an şi alte câteva sute în următorii cinci ani.

„Reprezentanţii Beltrame au precizat că, în anul 2022, vor fi disponibile 200 de posturi vacante, la care se vor adăuga alte locuri de muncă în următorii ani, astfel încât, până în anul 2027, să fie înfiinţate peste o mie de locuri de muncă pentru dâmboviţeni. Totodată, aceştia au subliniat că dispun de un capital de lucru în cuantum de aproximativ 40 de milioane de euro", se arată într-un comunicat al Prefecturii Dâmboviţa.

Grupul italian Beltrame foloseşte tehnologii noi, de ultimă generaţie, care sunt prietenoase cu mediul înconjurător. 

„Mai multe locuri de muncă înseamnă mai mulţi dâmboviţeni care nu vor fi nevoiţi să-şi caute un serviciu în străinătate, ci vor putea să muncească în judeţ, fiind capabili să ofere un trai de viaţă decent familiilor lor”, crede prefectul Claudia Gilia.

Consiliul Concurenţei a autorizat, la 7 martie, tranzacţia prin care AFV Acciaierie Beltrame SpA, Italia, preia de la COS Târgovişte activele funcţionale aferente activităţii de producere a oţelului şi a produselor siderurgice lungi, precum şi activele aferente activităţilor conexe.

Cotenstaţia Liberty Galaţi, la Curtea de Apel

Pe colosul industrial COS Târgovişte s-au bătut firmele Beltrame, a cărei ofertă de 38 de milioane euro a fost acceptată de  Adunarea Creditorilor, şi Liberty Galaţi, nimeni altul decât fostul Sidex Galaţi, care a şi contestat decizia la Tribunalul Dâmboviţa şi care a oferit o sumă mai mare cu două milioane de euro.

Dosarul s-a judecat la fost respins la Tribunalul Dâmboviţa, iar acum se află la Curtea de Apel Ploieşti.

Sindicaliştii cred că soarta combinatului este pecetluită deja, având în vedere că aproape 90% dintre creditori au votat în favoarea Beltrame.

„Săptămâna viitoare vor încheia documentele şi procedurile. Posibil ca de săptămâna viitoare să se facă primele angajări”, a precizat Gabriel Banu, preşedintele sindicatului „Metalurgistul” din cadrul COS Târgovişte, sindicatul cu cea mai mare reprezentativitate. 

În acest moment, COS Târgovişte mai are doar 70 de angajaţi care s-au ocupat de întreţinerea utilajelor. 

Despre grupul Beltrame, care va investi 400 de mil. euro în următorii ani

AFV Acciaierie Beltrame SpA din Italia este societatea mamă a Grupului AFV Beltrame şi are ca obiect principal de activitate producerea de metale feroase sub forme primare şi de feroaliaje.

Grupul AFV Beltrame este activ în producerea şi distribuţia mai multor tipuri de produse siderurgice, deţinând facilităţi de producţie în Italia, Franţa, SUA, Elveţia şi România. Companiile membre ale Grupului AFV Beltrame sunt profilate pe producerea şi distribuţia oţelurilor speciale şi barelor din oţel, în majoritatea ţărilor din Spaţiul Economic European.

În România, Grupul AFV Beltrame activează prin intermediul Donalam S.R.L., care deţine şi operează laminorul de profile grele al fostului combinat siderurgic din Călăraşi. În prezent, Donalam S.R.L. este un producător de bare/profile rotunde laminate la cald din oţel de calitate. Din structura Grupului AFV Beltrame face parte, începând cu luna noiembrie 2021, şi societatea AFV Beltrame S.R.L., care însă nu a generat cifră de afaceri până în prezent. 

AFV Beltrame Group va investi în următorii ani aproximativ 100 mil. euro în modernizarea utilajelor din actualul combinat. La aceasta se va adăuga capitalul de lucru şi construcţia unei noi fabrici eco-inteligente pentru producţia de oţel beton şi sârmă laminată, estimată la aproximativ 300 milioane euro. Pentru finalizarea tranzacţiei este necesară îndeplinirea unor condiţii suplimentare care ţin de procedura insolvenţei ṣi obţinerea autorizărilor necesare din partea autorităţilor competente”, au anunţat companiile.

Vă recomandăm să mai citiţi:

COS Târgovişte poate fi preluat de italienii de la Beltrame. Tranzacţia a fost aprobată de Consiliul Concurenţei. Ce paşi mai sunt de parcurs

Un producător mondial de oţel a oferit zeci de milioane de euro pentru preluarea COS Târgovişte. Cum ar schimba asta soarta oţelarilor

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite