1 iunie: concurs între cartierele din Târgovişte, pentru toate vârstele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cadrele didactice vor fi arbitrii acestui concurs, iar de-a lungul celor 2 zile de competiţie, primăria a pregătit spectacole şi momente artistice
Cadrele didactice vor fi arbitrii acestui concurs, iar de-a lungul celor 2 zile de competiţie, primăria a pregătit spectacole şi momente artistice

“Joacă-te pentru cartierul tău!” este îndemnul adresat de Primăria Târgovişte şi Consiliul Local care timp de două zile, 31 mai şi 1 iunie, în Parcul Chindiei, vor găzdui un concours între cartiere. 144 de concurenţi au fost desemnaţi prin tragere la sorţi să facă parte din cele 12 echipe.

Fiecare echipă va reprezenta unul dintre cele 12 cartiere ale municipiului Târgovişte: Centru, CFR, Micro 3, Micro 4, Micro 5, Micro 6, Micro 9, Micro 11, Micro 12, Suseni, Matei Voievod, Aleea Trandafirilor.

Vineri, 30 mai, este data limită până la care târgoviştenii sunt aşteptaţi să se înscrie la ” Turneul cartierelor” .

PRobele pe care vor trebui să le treacă fiecare echipă sunt: activităţi sportive, de intuiţie, perspicacitate. Municipalitatea a pus şi premii în joc, pentru fiecare membru al echipei câştigătoare.

Premiul I: 500 de lei

Premiul II: 300 de lei

Premiul III: 200 de lei

image

"Vom petrece, pentru prima dată în ultimii ani, 1 iunie în familie. Deşi 1 iunie este declarată internaţional Ziua Copiilor, noi, cei din Executivul Municipiului Târgovişte, dar şi din Consiliul Local, spunem că 1 iunie este o oportunitate de a redeveni cu toţii o familie, familia târgoviştenilor. Nu suntem o comunitate atât de mare, încât să nu ne permitem privilegiul ca măcar o dată pe an să încercăm să ne bucurăm cu toţii de a ne regăsi împreună copii, bunici, părinţi, rude, familie, prieteni, vecini, în acelaşi loc, locaţie care se numeşte de data aceasta Parcul Chindia din Târgovişte şi unde timp de două zile, Primăria Municipiului Târgovişte şi Consiliul Local pregătesc târgoviştenilor şi nu numai o mare surpriză: 1 Iunie în familie. În afară de celebrele agape cu produse specifice verii vom avea şi o competiţie în care am zis să reunim reprezentanţi din 12 cartiere ale Municipiului Târgovişte", a declarat primarul Gabriel Boriga.

Cadrele didactice vor fi arbitrii acestui concurs, iar de-a lungul celor 2 zile de competiţie, primăria a pregătit spectacole şi momente artistice.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite