Un skate - park plin de betoane încadrat la spaţii verzi de către Primăria din Suceava: „Stadioanele şi parcurile sunt încadrate în registrul spaţiilor verzi”

Un skate - park plin de betoane încadrat la spaţii
verzi de către Primăria din Suceava: „Stadioanele şi parcurile sunt încadrate
în registrul spaţiilor verzi”

Skate - parkul din Suceava încadrat ca spaţiu verde. FOTO Facebook/ Nordic Skate Park Suceava

În registrul spaţii verzi a Primăriei municipiului Suceava întocmit la începutul acestei luni se poate observa că skate – parkul din localitate este trecut la spaţii verzi, deşi parcul respectiv este plin de betoane.

Ştiri pe aceeaşi temă

Registrul spaţiilor verzi din municipiul Suceava întocmit luna trecută de către o firmă din Baia Mare a stârnit câteva controverse după ce skate-parkul, construit doar din beton, a fost încadrat ca spaţiu verde.

„Stadioanele şi parcurile sunt încadrate în registrul spaţiilor verzi. În ceea ce priveşte  pista de role de lângă patinoar e spaţiu verde,  aceasta nu este specificată în registru la categoria construcţii, skate-parcul cu suprafaţa de 1500 de metri pătraţi nu este spaţiu verde. Mai este vorba de două suprafeţele de teren de pe strada Universităţii, aceste titluri fiind anulate prin hotărâre judecătorească.  Registrul spaţiilor verzi conţine spaţiile verzi ce aparţin domeniului public şi privat al municipiului, din intravilanul localităţii, iar hipermarketuri sau unităţi comerciale private nu fac obiectul registrului. Registrul spaţiilor verzi se actualizează în permanenţă, cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare”, a arătat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava.

Chiar dacă edilul Sucevei susţine că skate – parkul nu a fost încadrat ca spaţiu verde pe aplicaţia cu spaţiile verzi din oraş se poate vedea clar că acest parc aflat în faţa patinoarului este catalogat ca şi „spaţiu verde compact”.

                                Skate - parkul din Suceava. FOTO www.suceava.gisapp.ro

Registrul spaţiilor verzi reprezintă o documentaţie care cuprinde hărţi şi planuri în format digital ale terenurilor definite ca spaţii verzi din municipiul Suceava. Acesta poate fi vizualizat accesând www.suceava.gisapp.ro.

Alte ştiri pe această temă:

FOTO O primărie din România investeşte peste  6 milioane euro, bani europeni, în amenajarea a zece hectare de spaţii verzi

Se schimbă operatorul pentru „spaţiile verzi“ din Alba Iulia. O firmă abonată la contracte, cea mai bună ofertă pentru licitaţia de aproape 5 milioane de euro

Artificiul folosit de Primăria din Suceava pentru a obţine autorizaţia de mediu necesară avizării Planului Urbanistic General

 


 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările