Un afacerist specializat în fraude cu fonduri europene trimis din nou în judecată de procurorii DNA Suceava

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru a obţine fonduri europene în mod nejustificat, Isopescul şi un anume Viorel Mihai Boghean, prin firma CORBUL SRL, au falsificat documentaţii şi au încasat nelegal 3.144.383 lei prin Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit. La sfârşitul anului trecut, procurorii DNA l-au trimis în judecată într-un alt dosar asemănător pe Adrian Ştefan Isopescul.

Doi bărbaţi şi o firmă au fost trimişi în judecată de procurorii anticorupţie suceveni, pentru mai multe infracţiuni privind folosirea cu rea – credinţă a fondurilor europene. Prejudiciul calculat depăşeşte 3,14 milioane de lei, bani pe care Adrian Ştefan Isopescul, Viorel Mihai Boghean şi firma pe care o gestionau i-au încasat de la Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit.

Potrivit unui comunicat de presă al DNA, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Suceava au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor Adrian Ştefan Isopescul, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea – credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, firmei  SC CORBUL SRL,  pentru săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene şi a lui Viorel – Mihai Boghean, la data faptei reprezentant al societăţii comerciale mai sus amintite, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea – credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut faptul că la data de 29 aprilie 2011 a fost înregistrată la Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit o cerere prin care beneficiarul SC Corbul SRL, prin reprezentantul său Isopescul Adrian – Ştefan, a solicitat finanţarea din fonduri nerambursabile a unui proiect ce privea înfiinţarea unei ferme agrozootehnice în localitatea Frătăuţii Vechi, judeţul Suceava.

În acest context, pentru a maximiza valoarea totală eligibilă şi implicit contribuţia nerambursabilă în bugetul indicativ anexat cererii de finanţare, Adrian Ştefan Isopescul a depus la autoritatea contractantă mai multe documente false ce reprezentau oferte cu preţuri pentru bunurile necesare proiectului, în scopul de a supraevalua cheltuielile necesare achiziţiilor de utilaje.

Întrucât preţurile de achiziţie menţionate nu se încadrau în limitele din baza de date a autorităţii contractante, pentru justificarea acestora, alăturat cererii de finanţare au fost ataşate mai multe documente false reprezentând oferte cu preţuri pentru bunurile necesare proiectului, depuse de SC Corbul SRL la autoritatea contractantă.

În baza ofertelor depuse, comisia de evaluare a ofertelor a desemnat ca şi câştigătoare oferta unei societăţi comerciale cu un comportament fiscal de tip „fantomă”, administrată de Viorel Mihai Boghean.

Această societate, prin reprezentantul său, a pus la dispoziţia inculpatului Adrian Ştefan Isopescul mai multe documente false, pe care în perioada 2011 – 2016 acesta din urmă le-a depus la Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit.

În urma acestor demersuri, inculpatul Adrian Isopescul a obţinut de la autoritatea contractantă suma totală de 2.933.201 lei.

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 3.144.383 lei, sumă la care vor fi adăugate dobânzi şi penalităţi calculate până la data plăţii efective.

În cauză, procurorii au dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra mai multor bunuri imobile ce aparţin SC Corbul SRL.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Suceava, cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Isopescul, maestru în fraudarea de bani europeni

Adrian Ştefan Isopescul a mai fost trimis în judecată pentru fapte similare în luna ianuarie a acestui an în urma unei anchete paralele. La sfârşitul anului trecut,  procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Suceava au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor Camelia – Mariana Isopescul, la data faptelor administrator al SC Melifabi SRL, pentru comiterea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea – credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, SC Melifabi SRL pentru săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea – credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, Adrian - Ştefan Isopescul, pentru comiterea infracţiunii de instigare la folosirea sau prezentarea cu rea – credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene şi Vasile Horăndău, la data faptelor administrator al SC Edens Range SRL, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea – credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene.

Procurorii anticorupţie au stabilit că la data de 27 martie 2012 a fost încheiat contractul de finanţare nr. C121a011113500001 pentru acordarea ajutorului financiar nerambursabil în condiţiile Programului Naţional pentru Dezvoltare Rurală România, încheiat între Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) prin Centrul Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit 1 – Iaşi, în calitate de autoritate contractantă, şi SC Melifabi SRL Rădăuţi, strada Mihai Viteazu, în calitate de beneficiar, reprezentată de administrator Camelia-Mariana Isopescul, având ca obiect acordarea finanţării nerambursabile de către autoritatea contractantă pentru proiectul „Înfiinţare fermă agro-zootehnică, localitatea Frătăuţii Vechi, judeţul Suceava”, cu o valoare eligibilă nerambursabilă în ­va­loare de 3.415.363 de lei.

Anterior, pentru a maximiza bugetul acestui proiect, mai exact pentru a mări cheltuielile aferente achiziţiei de lucrări şi bunuri, inculpata a ataşat la cererea de finanţare oferte ale unor firme apropiate şi cu preţurile cele mai mari. În continuare, în conformitate cu normele emise de autoritatea contractantă, Camelia – Mariana Isopescul a organizat procedurile de achiziţie a bunurilor necesare implementării proiectului conform celor menţionate în studiul de fezabilitate, prin procedura cererii de oferte. În urma procedurii de achiziţie a fost desemnată ca şi câştigătoare societatea administrată de inculpatul Vasile Horăndău, SC Edens Range SRL, firmă fără experienţă în efectuarea unor astfel de lucrări, înfiinţată în acest scop şi aflată sub controlul lui Adrian – Ştefan Isopescul.

Lucrările în cadrul proiectului au fost realizate de Adrian – Ştefan Isopescul prin mijloace şi în regie proprie, însă, pentru a obţine finanţarea de la APDRP, a depus în cadrul cererilor de plată facturi emise de SC Edens Range SRL, care dovedeau în mod nereal şi supraevaluat că firma ar fi realizat lucrările respective, precum şi o serie de documente false (declaraţie de conformitate, rapoarte de încercări, etc). Această conduită infracţională a avut drept consecinţă obţinerea pe nedrept de către Camelia – Mariana Isopescul, în calitate de reprezentant legal al beneficiarului – inculpata SC Melifabi SRL, în perioada 2012 – 2015, de fonduri europene nerambursabile în valoare de 2.653.535,11 de lei, sumă cu care Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale s-a constituit parte civilă în dosar şi la care vor fi adăugate dobânzi şi penalităţi calculate până la data plăţii efective.

În acest caz, procurorii au dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra mai multor bunuri mobile şi imobile ce aparţin lui Adrian Ştefan Isopescul şi Camelia – Mariana Isopescul. Dosarul a fost trimis la începutul lunii ianuarie 2017 spre judecare Tribunalului Suceava, cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză. De menţionat că şi într-un dosar şi în celălalt, inculpaţii vor fi judecaţi în stare de libertate.

Alte ştiri pe această temă:

Fraudă cu fonduri europene la APIA Dolj: prejudiciul 100.000 de euro. Un funcţionar din cadrul instituţiei, condamnat pentru fapte de corpuţie

Poliţiştii băcăuani, parteneri într-un proiect de cooperare transnaţională în lupta împotriva fraudei din fonduri UE, în domeniul agriculturii

Femeie de afaceri din Cîmpeni, trimisă în judecată de DNA Alba Iulia pentru fraudă din fonduri europene

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite