Tragedie într-o familie din Suceava. Un băiat de 10 ani şi-a găsit fratele spânzurat de o balustradă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursa arhivă
Sursa arhivă

Nenorocirea s-a produs la sfârşitul săptămânii trecute în comuna Şcheia din Suceava, în timp ce părinţii erau acasă. Adolescentul face parte dintr-o familie cu 9 copii.

Un băiat de numai 10 ani şi-a găsit fratele, cu patru ani mai mare, spânzurat de o balustradă în casa părintească.

Tragedia s-a petrecut la sfârşitul săptămânii trecute, în comuna Şcheia, din judeţul Suceava. După ce a făcut macabra descoperire, copilul şi-a anunţat părinţii, care au sunat la 112. 

Din păcate, victima nu a răspuns la manevrele de resuscitare efectutate de echipajul SMURD, care a ajuns la faţa locului.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. 

Din primele cercetări rezultă că adolescentul face parte dintr-o familie cu 9 copii. El era cel mai mare dintre fraţii rămaşi acasă. Doi dintre copii ar fi plecaţi în străinătate.

Anchetatorii nu au exclus varianta producerii unei accident care ar fi avut drept urmare decesul victimei, dar probele de la faţa locului conturează mai degrabă ipoteza unui gest necugetat.

Victima nu a lăsat un bilet în care să explice de ce a decis să îşi pună capăt zilelelor. 

Vă invităm să citiţi şi: 

Crima atroce care a îngrozit Italia: româncă bătută crunt şi arsă de vie. Printre suspecţi, cea mai bună prietenă

Belgia. O nouă orgie sexuală în plină pandemie: Poliţia a arestat 56 de persoane

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite