Procurorul general al Ucrainei le-a pus gând rău contrabandiştilor ce alimentează cu ţigări nordul României

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorul general al Ucrainei, Iurii Luţenko, a numit un nou procuror în regiunea Cernăuţi, care are ca principală sarcină destructurarea a două grupări de contrabandişti ce alimentează cu ţigări şi lemn piaţa neagră din România.

Procurorul General al Ucrainei, Iuri Luţenko, l-a numit ca procuror al regiunii Cernăuţi pe Oleg Sobol. Acesta a deţinut anterior funcţia de procuror al regiunii Rivne. Luţenko a arătat că noul procuror trebuie să strârpească mafia locală, deoarece contrabandiştii de ţigări şi cei care se ocupă cu exportul ilegal de lemne par să fi fost în ultima perioadă de neoprit.

„Corupţie şi contrabandă există în toate regiunile de frontieră. Însă o astfel de activitate obraznică a celor două grupări de contrabandişti, care se laudă cu imunitatea lor, nu există nici la Odessa, Harkov sau în alte zone de frontieră. Nu am de gând să tolerez în continuare această situaţie”, a declarat procurorul general Iuri Luţenko în ziarul Libertatea Cuvântului din Cernăuţi.

Acesta a mai spus că mafia locală a ţigărilor de contrabandă şi cea a lemnului este protejată de către politicienii

În acelaşi timp, Iuri Luţenko este convins de faptul că mafia locală a ţigărilor de contrabandă şi cea a lemnului au protectori influenţi în rândurile politicienilor de la Kiev.

„Sarcina pe care am pus-o în faţa noului procuror constă în combaterea contrabandei şi a exploatării ilegale a fondului forestier. Cine nu va fi de acord cu poziţia conducătorului Procuraturii Regionale, va trebui să demisioneze”, a precizat Iuri Luţenko.

Procurorul General al Ucrainei a arătat că a reuşit să distrugă grupări infracţionale cu ocupări asemănătoare ce activau în regiunile Mykolaiv sau Odessa.

„Sunt o persoană pacifistă şi am îndemnat aceşti cetăţeni să practice alte tipuri de afaceri legale. În caz contrar, va fi aplicată legea”, a mai spus Iuri Luţenko.

Cel mai recent studiu Novel Reserach, pentru luna martie 2017, indică o scădere a contrabandei cu ţigări în luna martie la 15,2%, cu 1 procent mai puţin faţă de nivelul de 16,2% din ianuarie 2017.

România are 2.000 de km de graniţă cu ţări non – UE, în care preţul tutunului poate fi de până la şase ori mai mic decât în România. Traficul ilicit de ţigări prejudiciază anual statul român cu peste 650 milioane de euro (aproximativ trei miliarde de lei).

La frontiera de Nord, judeţele Maramureş, Suceava, Satu Mare, sunt predominante ţigările de origine din Ucraina, contrabandiştii fiind organizaţi în adevărate grupuri infracţionale, cu segmente în străinătate, la frontieră şi în interiorul ţării. Aceştia încearcă trecerea pachetelor de ţigări (baxuri) peste frontiera „verde”, în special noaptea.

Alte ştiri pe această temă:

Urmărire ca-n filme. O maşină burduşită cu ţigări de contrabandă a intrat în gardul unei case din Şimian

Captură record de ţigări de contrabandă la graniţa cu Ucraina

Zeci de percheziţii în Galaţi, Suceava şi Botoşani la contrabandiştii de ţigări. Poliţiştii au găsit bani, cocaină şi maşini modificate pentru transportul ţigărilor

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite