Momentul în care poliţiştii trag focuri de armă pentru a opri un şofer fugar VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: IPJ Suceava
FOTO: IPJ Suceava

Focuri de armă au fost trase în plină zi după un fugar la Poieni Solca, judeţul Suceava. Poliţiştii au făcut semn unui şofer să oprească la control pentru că maşina lui nu avea număr de înmatriculare în faţă, iar pentru că nu s-a conformat, au început urmărirea lui, care s-a dovedit şi periculoasă.

Scena urmăririi a fost filmată miercuri după-amiază pe raza localităţii Poieni Solca, din judeţul Suceava, iar protagonist a fost un şofer care circula între Păltinoasa şi Solca şi nu a oprit la semnalul poliţiei.

Echipajului i-a atras atenţia că maşina nu avea plăcuţă de înmatriculare în partea din faţă. 

După cum se vede din imaginile surprinse de la bordul autospecialei de poliţie, şoferul fugar conducea haotic şi a pus chiar în pericol traficul şi siguranţa altor persoane, în încercarea de a depăşi o căruţă care circula pe drumul îngust.

Peripeţiile au continuat şi după ce filmarea s-a oprit. La ieşirea din localitatea Botoşana, conducătorul autoturismului de teren intrat pe un câmp. 

Abia după ce cauciucurile împuşcate s-au dezumflat maşina s-a oprit într-un şanţ la limita dintre localităţile Botoşana şi oraşul Cajvana.

Nici atunci urmărirea nu s-a încheiat, pentru că atât şoferul, cât şi cei doi pasageri, au luat-o la fugă pe un deal. Cei trei au fost urmăriţi şi opriţi.

S-a dovedit că maşina fugarilor este înmatriculată în Marea Britanie se află în proprietatea şoferului, un tânăr în vârstă de 22 de ani, din comuna Iaslovăţ, judeţul Suceava.

Autoturismul nu are asigurare RCA şi nici inspecţie tehnică periodică valabilă, iar acesta este, din declaraţiile şoferului, chiar motivul pentru care nu a oprit la semnalele poliţiştilor. Conducătorul auto a fost sancţionat, iar verificările continuă. 

Vă mai recomandăm şi:

Supermarket inaugurat în judeţul Cluj cu primar, preot, slujbă şi sfinţire

Undă verde pentru cel mai scump proiect imobiliar din România. Elena Udrea, printre investit

Suceava



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite