Imagini de la botezul în urma căruia a murit un bebeluş. Preotul scufundă copilul cu faţa în sus, deşi trebuia ţinut invers VIDEO

Imagini de la botezul în urma căruia a murit un bebeluş. Preotul scufundă copilul cu faţa în sus, deşi trebuia ţinut invers VIDEO

FOTO: activenews.ro

În înregistrarea video din timpul ceremoniei religioase de botez se observă că preotul scufundă copilul în cristelniţă cu faţa în sus, în timp ce îi ţine mâna la gură şi nas. Specialiştii în Teologie susţin că în timpul botezului copiii sunt scufundaţi în apă cu faţa în jos.

În înregistarea video se observă cum preotul de la biserica „Sfinţii Constantin şi Elena”, din municipiul Suceava, a scufundat copilul de trei ori în apă, ţinându-l pe spate, cu faţa în sus. 

Într-o declaraţie pentru „Adevărul”, Ciprian Ioan Streza, profesor de Teologie Liturgică la Facultatea de Teologie din Sibiu, a explicat că viitorii preoţi învaţă la facultate cum se săvârşeşte Taina Botezului, exersând pe o păpuşă, astfel încât niciodată să nu se întâmple vreun accident. Potrivit acestuia, procedura este simplă: o mână se ţine între picioarele copilului, iar alta pe faţa acestuia pentru a-i proteja nasul şi gura. Afundarea în apă, cu faţa în jos se face rapid, în fracţiuni de secundă, astfel încât apa să nu aibă timp să pătrundă pe căile nazale.

Şi părintele Vasile Gavrilă, profesor de Teologie Liturgică la Facultatea de Teologie din Bucureşti,descria, în urmă cu mai mult timp pentru „Adevărul”, modul în care un preot trebuie să boteze un copil: „mânuţele copilului se lasă libere; preotul îl prinde pe copil de părţile corpului astfel încât coloana vertebrală să nu fie sub nicio formă pusă în pericol; nu i se astupă concomitent gura şi nasul, pentru că s-ar sufoca; cu podul palmei i se astupă gura, iar cu degetele i se astupă urechile, nasul rămâne liber. Afundarea se face foarte rapid, durează câteva secunde. În momentul în care este introdus în apă, copilul este ţinut cu o palmă de gât şi cap, cu faţa în jos, şi cealaltă mână stă între picioarele copilului pentru a putea să asiguri verticalitatea şi poziţia cea mai bună pentru coloana vertebrală”.

Bebeluşul Iustin plângea înainte de a fi băgat în cristelniţă, exact cum a spus tatăl acestuia.  Filmarea are doar câteva secunde şi nu se observă dacă micuţul plângea şi când a fost scos din apă. 

În filmare se mai observă că în timpul scufundării Iustin este ţinut de două persoane. Preotul îi ţine capul şi umerii, iar o altă persoană îi ţine picioruşele. Preotul pare să-i acopere copilului cu mâna nasul şi gura. 

Filmarea a fost publicată de site-ul activenews.ro. Doi preoţi din Suceava, contactaţi de reporterul „Adevărul”, confirmă că înregistrarea a fost făcută în timpul botezului bebeluşului Iustin. 

În dimineaţa zilei de luni, 1 februarie, în jurul orei 6.00, s-a stins din viaţă  Iustin, copilul de şase săptămâni, care a fost adus în stare critică la Spitalul Suceava, după ce a fost scufundat în apă, la slujba de botez. Este vorba despre un copil care a intrat în stop cardio-respirator după ceremonia religioasă de botez, oficiată la biserica ”Sfinţii Constantin şi Elena”, din cartierul Zamca al municipiului Suceava. 

Preotul a scufundat copilul născut prematur în cristelniţă, în totalitate. Imediat după, micuţul s-a învineţit, iar cei prezenţi au sunat la 112. 

Medicii ajunşi la faţa locului i-au acordat primul-ajutor, i-au scos o cantitate semnificativă de lichid din plămâni, l-au resuscitat şi apoi intubat. Copilul a fost transportat la spital şi internat în secţia de Terapie Intensivă. 

Pe de altă parte, protopopul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, Doru Budeanu, susţine că bebeluşul ar fi plâns imediat după ce a fost scos din apă, semn că plămânii nu i-ar fi fost afectaţi. Protoiereul a aflat informaţia de la preotul care a oficiat botezul.

„Ancheta este în desfăşurare. La momentul scoaterii din apă copilul a plâns, deci era în regulă. După scoaterea din apă, la un moment dat, preotul şi naşii au observat că se moleşise. Preotul a sesizat lucrul acesta. Împreună cu naşii, a chemat SMURD-ul. Preotul are experienţă, nu este începător, nu se pune problema. Nu este primul botez. Aşteptăm să vedem ce spun şi medicii. Dacă s-ar fi întâmplat ceva la scufundare, copilul n-ar plâns”, a declarat Doru Budeanu. 

Poliţiştii au deschis un dosar penal in rem pentru vătămare corporală din culpă, pentru a stabili cum s-a produs nenorocirea. 

În cursul zilei de marţi, 2 februarie, se va face necropsia cadavrului, pentru a se stabili cauza exactă a decesului bebeluşului. 

Vă recomandăm să citiţi şi: 

Şantierul feroviar uriaş din vestul României. Cum arată calea ferată pe care trenurile vor trece cu 160 km/h VIDEO

Cutremur geopolitic major pe piaţa petrolului şi gazelor naturale: acordul Azerbaidjan-Turkmenistan

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările