Dentişti „de contrabandă“ prin satele din Bucovina

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Stomatologii din Suceava spun că încearcă în zadar să-i oprească din acţiune pe ucrainenii care trec graniţa şi fac extracţii ilegale, în condiţii neigienice, în zonele montane ale judeţului.

Înaintea Sărbătorilor de iarnă, Şapte astfel de „medici" au fost prinşi în zona Vatra Dornei. Dentiştii din Vatra Dornei au sesizat acest lucru la poliţie, însă nu s-a luat nicio măsură.

„Am primit o adresă de la Colegiul Medicilor Dentişti Suceava, însă doar în legătură cu trei astfel de ucraineni, însă din cauză că nu au fost plângeri din partea oamenilor nu s-a putut face nimic", ne-a spus Ionuţ Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Suceava.

Astfel de plângeri au ajuns pe la începutul anului trecut şi pe la Direcţia de Sănătate Publică Suceava.

Citeşte în ediţia tipărită a cotidianului „Adevărul“ de luni, 16 ianuarie, cât costă „intervenţiile“ ucrainenilor şi ce fel de operaţii ofertează dentiştii „de contrabandă“.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite