Atleta care la doar 19 ani a reuşit să câştige 94 de medalii: „Nu îmi plăcea deloc să alerg, mi se părea plictisitor”
0Andreea Doroftei (19 ani) din Câmpulung Moldovenesc, judeţul Suceava, practică atletismul şi a obţinut în ultimii ani foarte multe medalii la competiţiile de juniori, dar şi la seniori. Anul trecut, Andreea a obţinut medalia de bronz la individual la Campionatul European de Alergare Montană, precum şi argint cu echipa. Cea mai mare reuşită a ei de până acum este aurul cu echipa la Campionatul Mondial.
Andreea Doroftei iubeşte să alerge, deşi s-a apucat de atletism oarecum din întâmplare. Ulterior, cu antrenament şi cu multă seriozitate a ajuns să aibă rezultate demne de lăudat, adunând nu mai puţin de 94 de medalii.
„Am început atletismul în clasa a VIII-a, când eram la şcoala generală. A fost un concurs de alergat la Şcoala altfel şi pur şi simplu am alergat pentru prima dată atunci. Profesoara de educaţie fizică m-a întrebat dacă nu vreau să vin la atletism şi am zis de ce nu. După două luni de zile am avut un concurs la Suceava şi am alergat 1.500 de metri, clasându-mă pe locul III. Ea a insistat să mă ţin de antrenamente, însă toată vara am lipsit, deoarece nu îmi plăcea deloc să alerg, mi se părea plictisitor pentru mine. În decembrie m-am reapucat şi de atunci nu am mai avut o zi de pauză”, a povestit Andreea Doroftei.
Ulterior, tânăra atletă din Câmpulung Moldovenesc a început să participe la tot mai multe concursuri naţionale la care a avut rezultate notabile, progresul său fiind unul continuu de la an la an. Primul său concurs naţional la care a participat a avut loc în iarna anului 2014, unde nu a reuşit să câştige vreun premiu, însă la următoarea întrecere naţională a obţinut locul III la proba de 3.000 de metri. Andreea Doroftei a fost convocată în lotul României de juniori I la Campionatul European şi la cel Balcanic, unde a obţinut locul II la individual şi primul loc cu echipa.
Andreea Doroftei. FOTO Arhivă personală
Andreea Doroftei a pus stăpânire pe locul I la Campionatele Naţionale de cros, calaficându-se la Balcaniadă. În anul 2016, a participat şi la Campionatul Naţional de alergare montană, unde avea loc o selecţie pentru Campionatul Mondial. Suceveanca a alergat pentru prima dată într-o astfel de competiţie, reuşind să câştige primul loc, la o diferenţă de mai bine de patru minute faţă de cea de-a doua clasată.
„Am ieşit prima, deşi nu avea nicio pregătire pentru alergarea montană. M-am calificat mai departe la mondiale, am mers cu echipa Mondiale”, a mai spus Andreea Doroftei.
Anul 2017 a fost cel mai bun an din cariera sportivei din Suceava. Aceasta a câştigat medalia de bronz la individual şi cea de argint cu echipa la Campionatul European de alergarea montană desfăşurat la Kamnik (Slovenia), precum şi medalia de aur cu echipa la Campionatul Mondiat ce a avut loc la Premana în Italia.
Andreea Doroftei alături de echipa României cu care a câştigat medalia de aur la mondiale. FOTO Arhivă personală
„Cursele au fost foarte grele pentru că am stat în cantonament în Snagov, unde nu există niciun fel de munte, nicio pantă pe care să alergi. Nu am avut o pregătire cum trebuie. Mai mult a fost un chin şi o dorinţă. Prima parte a fost foarte multă pantă, iar ultima parte abia am terminat-o. La Campionatul European am terminat cursa în patru labe, deoarece era o pantă foarte mare, nici nu mai ţin minte cum am ajuns la finish. La Mondial am avut noroc pentru că prima parte a fost doar urcare, trei kilometri, dar ultima parte a fost de fugă, unde am pregătirea necesară”, a mai explicat Andreea Doroftei.
Sportiva suceveancă este antrenată de Elena Ţimpău de la CSM Suceava, deţinătoarea recordului naţional la J1, la proba de 3.000 de metri, sală. Pe viitor, ea vrea să se axeze mai mult pe cursele de pistă şi şosea.
Alte ştiri pe această temă:
Nouă provocare pentru cea mai bună tânără atletă a momentului din România
Timpii semimaratonului şi poveştile lor: Cam cât îţi ia să parcurgi distanţa de 21 de kilometri