O enoriaşă îl atenţionează pe ÎPS Calinic: „Un preot şi-a contruit un palat din donaţii”

O
enoriaşă îl atenţionează pe ÎPS Calinic: „Un preot şi-a
contruit un palat din donaţii”

FOTO:ziarulumina.ro

O credincioasă i-a transmis arhiepiscopului Sucevei şi Rădăuţilor, ÎPS Calinic, că un preot şi-a construit un palat din banii donaţii de credincioşii care i-au cerut să le deschidă Sfânta Carte.

ÎPS Calinic le-a recomandat preoţilor suceveni să nu le ceară sume exagerate enoriaşilor atunci când citesc rugăciuni. Ierarhul a făcut precizarea după ce a fost avertizat de o credincioasă că un preot din judeţul Suceava şi-a construit un palat din banii donaţi de credincioşi.

„Este normal ca un preot să deschidă Sfânta Carte în biserică sau acasă pentru a primi aşa-zise donaţii din care şi-a construit un palat? Este vorba de preotul Y.”, este întrebarea enoriaşei, care a fost publicată pe site-ul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.

Ierahul i-a răspuns femeii că rugăciunea nu poate fi condiţionată de foloase materiale.

„Este normal ca un preot să citească credincioşilor, în biserică sau acasă, rugăciuni la toată trebuinţa, însă nu în schimbul unor exagerate foloase materiale pentru a-şi construi palate. Dacă unele persoane mai oferă preotului câte ceva, însă fără ca rugăciunea să fie condiţionată de acest aspect, consider că acelora nu li se trage sărăcia din asta. (...) 

Cât priveşte problema la care faceţi referire, la nivel de eparhie s-a trimis o circulară prin care preoţii au fost rugaţi să nu recurgă la practici străine rânduielii Bisericii Ortodoxe, care pot atrage după sine depunerea din treaptă sau chiar caterisirea. Să nu fie! An binecuvântat!”, a declarat ÎPS Calinic. 

Vă recomandăm să citiţi şi:

Şofer achitat, deşi a condus băut şi a omorât un pieton. Explicaţia instanţei

Amenzi de 25 milioane de euro pentru Holzindustrie Schweighofer, Kronospan şi Egger. Reacţia Egger

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările