VIDEO Imagini cu accidentul produs de directorul tehnic al Direcţiei Silvice Suceava, care a omorât o copilă de 12 ani pe trecerea pentru pietoni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Accident Ilişeşti. FOTO Captură video
Accident Ilişeşti. FOTO Captură video

O fată în vârstă de 12 ani a fost lovit mortal de un BMW pe o trecere pentru pietoni din Ilişeşti. Maşina era condusă de Valerian Solovăstru, directorul tehnic al Direcţiei Silvice Suceava.

Accidentul produs de Valerian Solovăstru, directorul tehnic al Direcţiei Silvice Suceava, a fost surprins de o cameră video instalată în apropiere. În imagini se poate observa cum maşina de pe prima bandă încetineşte pentru a acorda prioritate unui grup de trei fete. Pe banda a doua vine însă în viteză autoturismul BMW condus de Valerian Solovăstru. La rândul lor, fetele se angajează în traversarea drumului pe trecerea de pietoni în pas alert. Una dintre fete este lovită în plin.

În zona în care s-a produs accidentul viteza de deplasare este restricţionată la 30 km/h prin indicatoare rutiere amplasate pe marginea drumului.

La data de 31 iulie 2018, în jurul orei 09.55, Valerian Solovăstru (56 de ani), din municipiul Câmpulung Moldovenesc, în timp ce conducea autoturismul BMW X5, pe DN 17, pe direcţia Suceava – Gura Humorului, pe raza localităţii Ilişeşti, circulând pe banda de lângă axul drumului, pe un sector cu două benzi de circulaţie pe sens, în apropierea trecerii pentru pietoni din dreptul Şcolii Generale Ilişeşti, a surprins-o şi accidentat-o pe Albertina R., în vârstă de 12 ani, din localitate, care era angajată în traversarea străzii, pe trecerea pentru pietoni, dinspre dreapta spre stânga, având în vedere direcţia de deplasare a maşinii. 

În urma accidentului, Albertina R. a suferit leziuni grave fiind preluată de un echipaj medical de urgenţă şi transportată la secţia UPU a Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava. Din nefericire, în jurul orei 15.00, fata a decedat.

Valerian Solovăstru a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În acest caz, poliţiştii au întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

Valerian Solovăstru este directorul tehnic al Direcţiei Silvice Suceava. Albertina R. era fiica fostului viceprimar din Ilişeşti, Florin Rusu şi era sportivă de performanţă la CSM Suceava, unde practica atletismul.

Alte ştiri pe această temă:

Un biciclist a murit după ce a intrat în faţa unei ambulanţe aflate în misiune

Copil de cinci ani accidentat de o maşină, după ce a traversat strada cu părinţii printr-un loc nepermis. Şoferul a fugit de la locul accidentului

Copilă de 12 ani lovită mortal pe trecerea pentru pietoni de BMW-ul condus de directorul tehnic al Direcţiei Silvice Suceava

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite