Un TIR încărcat cu azotat de amoniu s-a răsturnat la Ţăndărei. Ce spune Poliţia despre riscul de explozie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
TIR-ul încărcat cu azotat de amoniu s-a răsturnat la ieşirea din Ţăndărei FOTO IPJ Ialomiţa
TIR-ul încărcat cu azotat de amoniu s-a răsturnat la ieşirea din Ţăndărei FOTO IPJ Ialomiţa

Un TIR încărcat cu azotat de amoniu s-a răsturnat vineri, 11 februarie, la ieşirea din Ţăndărei, după ce a fost implicat într-un accident rutier. Autorităţile din Ialomiţa au anunţat că nu există scurgeri de combustibil ori pericolul unei explozii.

Conform IPJ Ialomiţa, vineri, 11 februrie, în jurul orei 14.00, un apel la 112 anunţa producerea unui accident la ieşirea din oraşul Ţăndărei, pe sensul de mers către Constanţa, în care au fost implicate o dubiţă şi un TIR încărcat cu saci de azotat de amoniu.

În urma impactului, TIR-ul s-a răsturnat pe partea carosabilă. La faţa locului au fost trimise trei echipaje de salvatori de la Detaşamentul de pompieri Slobozia, cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de cercetare CBRN, o ambulanţă SMURD, în sprijin şi un echipaj SAJ Ialomiţa. 

În accident, două persoane au fpst rănite. Este vorba despre şoferii celor două vehicule, care au fost monitorizaţi de echipajele medicale la locul intervenţiei, ulterior, o victimă a fost preluată de echipajul SMURD şi transportată la Spitalul Orăşenesc Ţăndărei, iar cealaltă victimă a refuzat transportul la spital.

Poliţiştii au anunţat că nu sunt scurgeri de combustibil la locul evenimentului şi nu există pericolul unei explozii. Pompierii au izolat zona şi au evacuat preventiv  12 persoane, aflate într-o unitate de alimentaţie publică din apropierea locului unde s-a produs evenimentul.

 Vă recomandăm să citiţi şi:

EXCLUSIV. Ce spun experţii despre minorul care a lovit cu sălbăticie un alt tânăr: „Este violent prin natura lui“

Drama agricultorilor din România care nu vor avea un leu la pensie. „Vor banii zilnic, nici nu vor s-audă de contract“ 

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite