Slobozia: Prin ruinele copilăriei lui Mihai Viteazul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Săpăturile arhelogilor au scos la iveală, în zona localității Giurgeni, ruinele fostului mare centru comercial din evul mediu, numit „Orașul de Floci“, locul unde s-a născut marele voievod Mihai Viteazul.

Orașul a fost unul dintre cele mai înfloritoare târguri din Țara Românească, timp de mai multe secole, dar a cunoscut și perioade cumplite, când a fost ras de pe fața pământului de oastea lui Ștefan cel Mare sau de hoardele de tătari sau otomani.

Ruinele Oraşului de Floci de la Giurgeni

image

Prima atestare documentară despre orașul-port situat pe malul Dunării apare într-un hrisov emis în anul 1431 de voievodul Țării Românești, Dan al II-lea. Aici, funcționa o vamă prin care treceau toate mărfurile negustorilor brașoveni și ale celor din Muntenia, în drumul lor spre Dobrogea, stăpânită în acele vremuri de Imperiul Otoman.

Orașul lui Mihai


În acest important târg medieval, a văzut lumina zilei marele domnitor Mihai Viteazul, în anul 1558. „Familia mamei sale, Tudora, se trăgea din cunoscutul neam boieresc al Cantacuzinilor, iar în Orașul de Floci desfășurau importante activități comerciale.

În urma săpăturilor, arheologii au scos la lumină numeroase vestigii

image

Putem spune că Mihai a făcut primii pași din viață pe străzile acestui oraș, toată copilăria sa legându-se de aceste locuri. Mult mai târziu, când devine domnitor, în anul 1595, el trimite în oraș un corp de armată pentru a-i izgoni pe cei 2.000 de soldați turci ce ocupaseră târgul“, relatează Florin Vlad, directorul Muzeului Județean de Istorie Ialomița.

Ars din temelii de Ștefan cel Mare


Perioadele înfloritoare ale Orașului de Floci sunt întrerupte frecvent de conflictele militare existente în zonă, între populația autohtonă și armatele turcești sau tătare.

Reminescenţe ale trecutului istoric de la Oraşul de Floci proiectate 3D

image

„Un eveniment care a marcat nefericit istoria acestui centru comercial a fost în 1470, când Ștefan cel Mare a declanșat lupta antiotomană, împotriva lui Radu cel Frumos, vasalul turcilor. În acel an, voievodul Moldovei arde cetatea Brăilei și Orașul de Floci, din temelii. Orașul este reconstruit de la zero de localnici, dar 200 de ani mai târziu este pustiit de hoardele de tătari care invadaseră Muntenia. În 1655, au omorât 200 de oameni și au confiscat peste 5.000 de vite“, spune Florin Vlad.

Momentul inaugurării bazei de cercetare arheologică de la Oraşul de Floci

image

Repetatele jafuri și pustiiri vor crea instabilitate în oraș. Locuitorii orașului, altădată înfloritor, îl părăsesc treptat și se stabilesc în zone mult mai sigure. Începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea, orașul dispare de pe harta județului și a țării, fiind amintit doar în scrierile lui Alexandru Odobescu sau Nicolae Iorga.

Citiţi mai multe amănunte în „Adevărul de Seară“ Slobozia de astăzi !

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite