Poveşti din „Mica Siberie”. Primul Crăciun al deportaţilor din Bărăgan

40.000 de oameni au fost forţaţi de comunişti să-şi lase casele din Banat pentru Bărăganul cu veri uscate şi ierni grele. Au fost deportaţi pentru că erau „duşmani ai poporului“. În iarna anului, 1951, chiar în preajma Crăciunului, deportaţii au fost forţaţi de autorităţi să-şi ridice case din lut şi paie.

Marea dislocare obligatorie

În anul 1951, mai exact de Rusalii, un decret al Partidului Comunist, silea 40000 de suflete din Banat să-şi lase locuinţele, să urce în trenuri de marfă şi să plece în Bărăgan.

Epurarea Banatului a lovit în fermieri, proprietari de pământ, industriaşi, dar şi în hangii, refugiaţi basarabeni sau aromâni şi rude ale acestora, cetăţeni străini şi mulţi alţii.

Aduşi să moară în colbul Bărăganului, martirii Banatului au strâns din dinţi uşor-uşor şi şi-au clădit o nouă viaţă. Bordeiele din chirpici, ridicate cu atâta migală şi sudoare, au fost luate însă de ape la doar câteva luni de la relocare.
 

Primul Crăciun al deportaţilor

Crăciunul din anul 1951 a fost unul cutremurător pentru dislocaţii obligatoriu din Banat. Zona din Bărăgan unde au fost aduşi cu forţa, devenită mai târziu satul Fundata, începea să se construiască.

Într-un raport al Partidului Muncitoresc Român – Comitetul Regional Ialomiţa se specifica faptul că „zona este în continuare fără locuinţe. 20 de familii s-au mutat provizoriu în cantoanele CFR Perieţi şi şi GAS Perieţi”. Cei rămaşi pe loc au fost siliţi să muncească, încropind bordeie din paie şi lut. Bucuria sărbătorilor a fost ştearsă de pe chipurile acestor oameni.

Printr-o directivă a Comitetului Regional Ialomiţa al Partidului Muncitoresc Român, locuitorii din zona Fundata au fost forţaţi să pună mâna pe lopeţi şi să muncească. Toate acestea în condiţiile în care, documentele atestă faptul că în acel an, Bărăganul s-a confruntat cu una dintre cele mai cumplite ierni.

Vântul bătea cu putere şi spulbera zăpada aşternută, iar temperaturile abia dacă urcau mai mult de – 5 grade Celsius.

În cartea sa „Drama D.O. – iştilor din Bărăganul Ialomiţean”, istoricul călărăşean Nicolae Ţiripan scria cu privire la soarta deportaţilor de la Fundata, judeţul Ialomiţa: „Chiar în preajma Crăciunului, în toate satele din noi din Bărăgan foarte multe case erau neterminate sau neînvelite pentru că stuful sau paiele se găseau la mare distanţă şi locuitorii n-aveau cum să le aducă. Totuşi oamenii au fost siliţi să-şi facă bordeie pentru a locui”.

Pentru a-i determina pe deportaţi să înţeleagă necesitatea construirii bordeielor, reprezentaţii locali ai P.M.R. refuzau să le dea pâine şi alte alimente.